"Fata cu picioare de sticlă”, Recenzie

Când am cerut cartea asta, nu am știut despre ea absolut nimic. Am tot auzit oamenii spunând cât de minunată e, așa că am zis s-o descopăr și eu. Mi-am permis totuși să încerc să-i ghicesc subiectul și să-i interpretez cumva titlul. În niciun caz nu m-am așteptat ca acțiunea să fie fantasy.

La prima vedere, am crezut că sigur e ceva psihologic și nu m-am gândit o secundă că „Fata cupicioare de sticlă” este, literalmente, o fată care are picioarele de sticlă. În orice caz, m-a surprins într-un mod plăcut. Cartea are la bază câteva legende nordice transpuse în povestea unei adolescente care, nici ea nu știe cum sau de ce, s-a ales cu sticlă în loc de picioare.

Pe lângă subiectul destul de neobișnuit, personajele care dau viață poveștii sunt la fel de unice, deosebite și poate chiar un pic ciudate. Midas Crook e un fotograf timid, are doar doi prieteni și își trage după el amintirile traumatizante din copilărie, care încă au efecte nefaste asupra psihicului său. Ida Maclaird e țina sticlei. Henry Fuwa crește vite înaripate într-o mlaștină uitată de lume. Carl nu se mai vindecă din boala iubirii ratate, iar Emiliana încearcă să facă imposibilul posibil.

Situată pe arhipelagul St. Handa’s Land, acțiunea este cu siguranță înconjurată de un aer puternic de estetism, cu descrieri minuțioase care îți dau impresia că ai vizitat cândva acel loc. Mai mult decât atât, atunci când mi-am dat cu presupusul că romanul este unul psihologic, nu m-am înșelat. Deși afectată de sticla care îi înghite trupul, pe Ida o mai macină și problemele reale, precum iubirea. Bineînțeles, iubirea nu ar trebui să fie o problemă și nici nu ar fi, dacă Midas n-ar fi așa un pămpălău.

În timp ce Ida și Midas încearcă neîncetat să găsească un antidot pentru metamorfoza în sticlă a trupului Idei, cei doi își dau seama că, de fapt, sunt și îndrăgostiți unul de celălalt. Se naște astfel o poveste de dragoste care reușește să ajungă în punctul  „până ce moartea ne va despărți”.

Pe parcursul poveștii, mai trecem prin sufletele chinuite de iubire a câtorva personaje și toată harababura nu face decât să învăluie cartea într-un pesimism aproape dus la extrem, într-o melancolie dureroasă și o iluzie cruntă. Am știut finalul cărții încă de când am ajuns la jumătatea ei. Am știut că o să fie trist, dar am continuat să sper la o posibilă revenire dintr-un vis urât.

Plus de asta, până și locul acțiunii îți dă fiori: gheață peste tot, o creatură care transformă totul în alb cu o singură privire, meduze strălucitoare care se îndreaptă spre locul morții, sticlă, praf și singurătate. „Fata cu picioare de sticlă” e cu siguranță ceva ce nu ai mai gustat până acum – e atât o provocare, cât și o aventură din care o să speri să ieși la fel de vesel și de voios. Însă nu asta se va întâmpla de fapt. Nu ai cum să nu trăiești odată cu personajele și nu ai cum să nu fii dezamagit la final, pentru că lucrurile nu se vor întâmpla așa cum probabil îți vei dori tu.

Mulțumesc din suflet editurii Litera pentru șansa de a o citi! 

Citeşte mai mult...

Ce se mai aude din partea editurilor

Nu numai că printre rafturile editurilor noastre preferate nu bate vântul niciodată, dar nici nu se abat de la a ne pune față în față cu cele mai noi și mai interesante oferte și promoții.

UNIVERS

De data aceasta, pentru că sărbătoarea americană Valentine's Day se apropie cu pași repezi, editura Univers s-a gândit să contribuie la dezvoltarea largii varietăți a dragostei - pentru că, așa cum regăsim și în poeziile lui Emil Drumar, ea este felurită, de la cea autumnală, până la cea animalieră. Editura ne oferă 30 de povești de dragoste reduse până la 40%!

Între 9 și 15 februarie, puteți găsi pe site-ul editurii titlurile reduse de la autori precum Javier Marias, Jorge Amado, Gabriel Osmonde, Jostein Gaarder sau Mihail Șolohov. În același timp, editura va prezenta în fiecare zi câte o carte de dragoste din biblioteca Univers. Dacă vreți să aruncați un ochi, lucrul acesta încă se întâmplă pe pagina lor de Facebook. Happy Reading!

LITERA

Cât despre editura Litera, noul nostru partener, se spune că ne-ar oferi câteva filme bune începând cu 9 februarie. Veți găsi, așadar, împreună cu ziarul Adevărul, trei producții Mosfilm pe DVD din perioada de glorie a cinematografiei ruse: Pescărușul – o ecranizare de excepție a celei mai cunoscute piese a lui Cehov, Douăsprezece scaune – o capodoperă a comediei ruse, după romanul lui Ilf și Petrov – și Zilele Turbinilor – cronica unei lumi distruse de fanatism.

În fiecare zi de luni, la chioșcurile de ziare, veți putea cumpăra DVD-urile, alături de ziar, la doar 14,99 lei. Mai mult, lansarea noii serii va avea loc la cinema Union, unde va fi vizionat filmul Pescărușul. În deschidere vor vorbi Natalia Muzhennikova, reprezentantul agenției ROssotrudnicestvo în România, Bedros Horasangian, scriitor și eseist, și Ruxandra Cernat, președinte Artviva. 

Colecția Filme de Aur din cinematografia rusă s-a lansat în noiembrie 2014, cu filmele Anna Karenina, Dramă la vânătoare, Zboară cocorii și Tigrul alb.

Personal, mă bucur că am aflat de filmele astea. Cu siguranță o să vreau să le văd cândva. Încerc să văd cât mai multe filme bune posibil. Cât despre cărțile editurii Univers, tot ce am citit până acum a fost interesant, neobișnuit și mai greu un pic în ceea ce privește stilul, lucru care m-a ajutat mult pe mine ca scriitoare. Așa că, dacă sunt cărți reduse de la editura Univers, ale mele sunt. :)

Ați aflat și voi despre toate astea? Le veți încerca? 

Citeşte mai mult...

Despre maladia care îți suprimă tot ceea ce ești

Nu o singură dată, ci de mai multe ori m-am întrebat în ce fel se manifestă,  psihologic vorbind, bolile acestea care te fac să uiți de propria existență. În cazul de față, mă refer la Alzheimer, maladia care îți suprimă gândurile, trăirile, amintirile și, în final, pe tine, ca întreg. În cazul oricărei boli de acest gen, cred că suprimarea sinelui e mai mult o ușurare, decât un chin. Chinul e atunci când știi ce ți se întâmplă, refuzi să crezi că-i adevărat, dar ești obligat să trăiești alături de procesul propriei desfigurări psihice.

Dacă scrii, trebuie să citești cartea asta

”Ținutul pustiit” a fost, întâi de toate, o experiență minunată pentru mine, ca scriitoare. Cartea nu numai că are o structură complexă, dar și personajele, planurile narative sunt la fel. Orice scriitor cunoaște faptul că, fără citit, nu există scris (sau, cel puțin, nu de bună calitate). De aceea, pentru cei care scriu, analiza complexității tuturor trăsăturilor de mai sus este, fără doar și poate, un exercițiu constructiv.

Acțiunea începe în prezentul lui Jake Jameson, un bărbat aflat în pragul pensionării, în urma unei prestații excelente de arhitect, care se luptă cu el însuși pentru nevoia de a-și aminti și cele mai mici evenimente din viața lui. În timpul unui zbor cu avionul pe deasupra pădurii Quail, care se află în plină defrișare, psihicul lui Jake este asemănat cu mulțimea copacilor care cad, doborâți, pe pământ. Cam ăsta ar fi un prim indiciu cu privire la conținutul cărții, deși unul destul de subtil.

Stilul de scris al Samanthei pur și simplu te lasă fără cuvinte.

Pe măsură ce cartea avansează în conținut, pătrundem, așadar, în complexitatea planurilor narative. Naratorul stă undeva între psihicul lui Jake și psihicul nostru, al cititorilor, ne leagă prin evenimentele relatate și, de multe ori, chiar trecem prin aceleași trăiri precum protagonistul. Ni se aduc la cunoștință evenimente  din trecutul lui Jake, mai târziu înlocuite de altele, mai târziu reluându-le pe cele inițiale și tot așa. La un moment dat, te afli în confuzie totală. Mai târziu, toată informația revine ca un moment Evrika. Pe cât de enervant este să-ți aduci aminte, apoi să uiți iar și apoi să-ți aduci aminte din nou, pe atât e de interesant cum Samantha Harvey a reușit să pună cap la cap întregul plan al desfășurării acțiunii.

Datorită ”Ținutului pustiit”, am făcut cunoștință cu un amalgam de concepții de viață.

Tot prin prisma amintirilor lui Jake reușim să înțelegem și mai multe filozofii de viață. La început, avem de a face cu Jake cel tânăr, arhitect, soț și tată a doi copii, care e sigur de faptul că linia orizontului nu e dreaptă, ci depinde de modul în care o privești. Mai târziu, ajuns în pragul vârstei, trecut prin mai multe evenimente devastatoare despre care nu mai e sigur dacă s-au întâmplat sau nu, Jake ne demonstrează cât de vulnerabili sunt oamenii, câtă nevoie avem unii de ceilalți și cât de mult poți iubi pe cineva, astfel încât să nu îl uiți niciodată, nici chiar atunci când Alzheimer-ul se luptă cu tine pentru amintirea lui.

Vorbim și despre iubire, într-adevăr, însă aici, e de mai multe feluri. Întâi, infidelitatea conjugală din viața lui Jake iese la iveală prin amintirile lui. Mai apoi, sunt prezente în carte mai multe personaje care conturează acest aspect: Helen, soția lui Jake, Joy, una dintre aventurile lui, Eleanor, Sara, cei doi copii ai săi,  Henry și Alice și, ulterior, personaje care apar, dar de care Jake nu își mai poate aminti.

Fiecare dintre aceste personaje este puternic construit, fiecare are propria personalitate și propriile principii după care se ghidează în viață. Pe când Helen este adepta religiei, ”perfecțiunea” întruchipată, biata Eleanor este victima celor mai multe drame de cuplu, Sara este femeia puternică, care nu se abate niciodată de la regulile ei. Și, în ciuda tuturor acestor aspecte, fiecare personaj are aceeași slăbiciune – din nou, vulnerabilitatea.

”Ținutul pustiit” e o mică enciclopedie

În primul rând, e de urmărit succesiunea evenimentelor din timpul celui de-al doilea război mondial și de după terminarea lui. De aici, aflăm clar și în detaliu despre viețile oamenilor din cenușa lăsată în urmă de căre război. Mai mult, personajele, pentru că nu seamănă deloc între ele, vin cu câte o idee nouă, inovatoare, fiecare având câte ceva interesant de spus, pe lângă dialogul propriu-zis cu ajutorul căruia își desfășoară traiul.

Romanul de debut al Samanthey Harvey m-a ajutat să înțeleg ce înseamnă Alzheimer-ul cu adevărat, mi-a demonstrat câtă informație există în lume, în jurul meu, că emoțiile merită să fie trăite la maximum și cât de mult trebuie să prețuim fiecare clipă a existenței noastre.

Mulțumesc tare mult editurii Litera pentru șansa de a cunoaște toate aceste lucruri. Recomand romanul acesta încărcat de psihologie oricărui iubitor de lectură.

Nu cumva ai citit și tu cartea? Mi-ar plăcea să citesc ce părere ai și tu despre ea, într-un comentariu. 

Citeşte mai mult...

Am dat meteoritul la o parte

După o zi lungă, plină de oameni faini, surprize plăcute și multe, multe cărți, ne regăsim pe blog cu câteva impresii, fotografii și prezentări. A fost primul an în care am avut șansa să merg la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus și tot primul an în care am fost prezentă la cele mai multe lansări de carte.

Am plecat cu gândul că voi avea o zi productivă și că îmi voi cumpăra în sfârșit cartea ”Scafandrul și fluturele”, sperând că am s-o găsesc în stoc la standul editurii Humanitas. Totodată, de-abia așteptam să mă întâlnesc cu echipa editurii Univers, cu care ne aflăm în parteneriat, și să merg la lansarea cărții ”ZeroZeroZero”, care sună cu adevărat promițător.

De când am plecat de acasă, am plecat încărcată de entuziasm și energie, sperând însă să nu fiu dezamăgită de evenimentele care urmau să aibă loc (asta pentru că sunt o pesimistă incurabilă). Au fost atât de mulți oameni, încât m-am mirat un pic și chiar am răsuflat ușurată știind că și în România se mai citește așa de mult. De fapt, gândul acesta chiar m-a făcut să zâmbesc.

Cum te apropiai de Romexpo, dădeai de un meteorit uriaș care îți ”bloca” accesul către cărți, promoții și autori. Pentru că tot circulă pe site-urile de social

izare, pe Facebook în special și pe internet, în general, cred că ați auzit cu toții de ”ENDGAME”, de James Frey. Ei bine, meteoritul despre care vorbesc apare ca o reprezentare a cărții, ceea ce face ca seria să devină, în mod indirect, invitatul special de la Gaudeamus 2014.

Primele lucruri pe care le-am văzut odată ce am intrat au fost, bineînțeles, standurile cu cărți. De fapt, le-am văzut imediat ce Pălărierul Nebun s-a dat la o parte din fața mea. Da, nici eu nu m-am așteptat la asta, dar au fost și câteva cosplay-uri la târg, ceea ce m-a încântat la maximum. Chiar am făcut câteva poze cu ei.

Într-un loc uriaș ca Romexpo, e imposibil să nu te pierzi. Ok, e foarte probabil să nu te pierzi dacă nu te cheamă Emilia Tănase. După ce am căutat în lung și în lat standul editurii Univers, m-am dat bătută și m-am retras în colțul în care se afla un stand pentru oile rătăcite: Info Gaudeamus. Dacă l-aș fi găsit mai devreme, ar fi fost perfect.

La editura Univers am făcut cunoștință cu Oana Purice, reprezentatul editurii și cea cu care am tot discutat până acum prin email. Pot spune că întâlnirea cu ea a mai adăugat un impuls motivației mele care crește și descrește tot timpul. Când spun că descrește, se întâmplă asta pentru că nu sunt sigură ce îmi doresc să fac mai departe cu viața mea. Pur și simplu, sunt prea multe lucruri de făcut, așa că sunt într-o confuzie totală. Pe de altă parte, să reprezinți o editură pare cât se poate de interesant și de productiv.

Am primit cartea ”ZeroZeroZero”, așa cum îmi doream, pe lângă un alt volum din colecția Romanul secolului XXI, ”Cei șapte nebuni”. Așadar, în curând urmează să citiți pe aici câteva recenzii. Am rămas și la lansarea cărții, așa cum îmi propusesem și mi-a părut rău că nu puteam merge și a doua zi, la următoarele lansări.

Un alt stand care m-a încântat destul de mult a fost standul editurii Nemira, unde am găsit nu numai cărți la pret redus, dar și tricouri, căni, pixuri, carnețele personalizate cu diferite teme (de la seriile ”Jocurile Foamei” și ”Urzeala tronurilor”, până la Batman și Superman). Aș fi putut fi super încântată, dacă toate obiectele astea nu aveau atât de multe zerouri pe eticheta cu prețul.

Pentru că nu am mai fost în alți ani la Gaudeamus, fir-ar să fie, nu pot face o paralelă între ce a fost în anii trecuți și ce a fost anul acesta. La anul însă...

Am mai văzut, tot pe internet, oameni care se plângeau de faptul că prețurile nu au fost reduse aproape deloc. Ei bine, au fost și nu au fost. La unele standuri, precum Ficher, Univers, Litera și altele, prețurile au fost reduse destul de mult, pe când la altele cred că nu au fost reduse deloc. Nu știu dacă ar trebui să mă plâng sau nu, dar știu că tot am plecat acasă cu șase cărți și miliarde de pliante.

Târgul a fost o experiență minunată. Sper să vă pot da câteva vești bune în zilele care urmează. Momentan, nu știu nici eu prea multe, așa că o să las să fie totul o surpriză, dacă va fi. Dacă da, atunci târgul a fost mai mult decât o experiență minunată – a fost o experiență minunată și productivă. Am reușit să montez și videoclipul cu prezentarea târgului (după lupte seculare între mine și Adobe Premiere Pro).

Voi ați fost la târg? Tare mi-ar plăcea să vă citesc în comentarii experiența de anul acesta. :)

Citeşte mai mult...