5 Artiști în perioade timpurii

Nu știu de voi, dar mie tare mult mi-ar fi plăcut să trăiesc undeva in secolele al XVIII-lea, al XIX-lea sau al XX-lea. Muzica, oamenii, îmbrăcămintea, arta, parcă toate mă atrag mai mult decât cele din zilele noastre. De aceea, de multe ori îmi place să răsfoiesc paginile trecutului, cu speranța că voi mai găsi câte o rămășiță ale vreunuia dintre artiștii mei preferați. Ultima oară când am făcut asta, am găsit cinci poze interesante și, implicit, cinci întâmplări care se odihnesc în pace la umbra fotografiilor alb-negru de mai jos.

George Orwell ține în brațe un cățeluș, pozând în timpul Războiului Civil Spaniol. În spatele lui se află Ernest Hemingway. În același an, Hemingway a scris scenariul pentru filmul intitulat ”The Spanish Earth”, un document important al Războiului Civil. Hemingway a mers în Spania în primăvară ca să întocmească rapoarte cu privire la război pentru NANA (North American Newspaper Alliance), însă mare parte din timp și l-a petrecut lucrând la acest film, scriind și făcând parte din el în mod direct, prin faptul că vocea naratorului de pe fundal îi aparține în totalitate.  Alături de alți artiști ai vremii, Hemingway a susținut producția filmului cu 5000 de dolari, în total strângându-se o sumă de 18 000.

Hemingway e unul dintre autorii mei preferați, așa că am să urmăresc cu drag filmul la care a lucrat implicându-se trup și suflet. Îl puteți urmări și voi AICI.

Lev Tolstoi surprins într-o fotografie în timp ce le spunea nepoților săi o poveste. Fotografia a fost făcută în anul 1909, chiar la el acasă, an în care Tolstoi a fost înregistrat citind același pasaj din cartea sa în patru limbi diferite: engleză, germană, franceză și rusă. La vremea aceea, autorul avea 81 de ani. Din păcate, un an mai târziu a decedat. Puteți asculta înregistrarea AICI.

În 1957, John Lenon avea de-abia 16 ani, iar George Harrison și Paul McCartney erau cu un an mai mici decât el. Prima lui trupă a luat naștere un an mai târziu, sub numele de ”The Black Jacks”.

Al Pacino și Diane Keaton la filmările pentru primul film din seria ”The Godfather”. Pentru rolul lui Michael Corleone, Paramout Pictures ar fi vrut un actor faimos, în timp ce directorul Coppola își dorea unul necunoscut. Cu toate acestea, cei doi reprezentanți au dezbătut mult rolul lui Michael, până când Coppola l-a găsit pe Al Pacino, un actor despre care nu prea știa nimeni la vremea aceea, însă care avea într-adevăr un aspect american-italian. Personal, nu cred că ar fi putut cineva să joace rolul lui Michael mai bine decât Al Pacino.

Robin Williams într-o fotografie din timpul filmărilor pentru filmul Dead Poets Society la școala St. Andrew's. Cei doi bărbați din dreapta sunt Peter Weir, directorul fimului și Robert Sean Leonard, al cărui personaj se sinucide în film. În 1988, Weir a ales campusul școlii pentru filmări, spunând că niciuna dintre școlile din Coasta de Est nu l-au impresionat atât de mult precum St. Andrew's. Poza a fost făcută într-o pauză, în Octagon, apartamentul lui Robin Williams din film.

Voi ce ați găsit despre artiștii voștri preferați? 

Citeşte mai mult...

S.O.S Cultura română!

Dragi puțini, dar prețioși cititori români,

Câți dintre voi ați văzut vreodată, ați auzit măcar sau ați presimțit că USR, ”tutorele legitim” al scriitorilor români chiar a făcut ceva pentru susținerea drepturilor lor? Exact. Nici eu, nici niciunul dintre voi. E un fapt dezamăgitor, dar cât de poate de real. 

Cu toate acestea, un beculeț pare să se fi aprins deasupra căpeteniilor lor mărețe. Presupunând că numărul cititorilor din România este exorbitant și că, editurile și librăriile rămân mai mereu cu rafturile goale în urma avalanșelor de români culți, cei de la USR s-au gândit, dragii de ei, să meargă în sfârșit la serviciu și să-și facă meseria. Așa că, dacă tot le-am luat-o înainte celorlalte țări din Uniunea Europeană cu taxele, haideți să ducem treaba până la extrem, nu? Dacă taxarea cărților în Marea Britanie este ZERO, iar în alte țări se ajunge la cel mult 6%, atunci România ar trebui să se ridice pe teancul de bani, pentru că, evident pe cel de cărți nu o să mai fie posibil, și să arunce cu o lege nouă în români, suprimându-le astfel orice posibilitate de a se mai bucura de lectură ca până acum. Mai exact, taxarea cărților, dar și a evenimentelor culturale (de la bilete la film, până la bilete de muzeu, expoziții de artă ș.a.m.d) va ajunge undeva la 17-18%, adică de trei ori mai mult decât media totală din Uniunea Europeană din acest moment.

Excelent, băieți. Aplauze pentru inițiativă. Și așa noi nu citim, și așa nu avem noi ce să facem cu sumele prea mari de bani pe care ni le oferă statul, deci mai bine vi-i dăm vouă, nu-i așa?

Susțineți cumva faptul că banii aceștia se vor duce, de fapt, către un sprijin REAL pentru autori, adică același sprijin pe care până acum nu s-a observat că l-ați fi oferit? Mai bine nu ați face-o, pentru că atunci v-am face și noi mincinoși și v-am arăta cu degetul pe stradă. (Na! Dacă tot n-o să mai avem cultură, n-o să mai știm nici de Codul Bunelor Maniere.)

Dragi cititori români, dragi pensionari, elevi, studenți, șomeri, angajați cititori români, voi chiar aveți resursele materiale necesare pentru așa ceva? 

Vă simțiți capabili, din punct de vedere economic, să plătiți o taxă imensă pentru un obiectiv aberant? Pentru că dacă nu suntem, și știm cu toții că nu suntem, atunci pentru cine o să se mai chinuie editurile și pentru cine o să mai stea în picioare cultura din țara aceasta? Ne dorim un popor educat, cult, ne plângem cu privire la absenteism școlar și analfabetism și, în loc să facem ceva care să remedieze aceste aspecte și care să ne plaseze și pe noi, în sfârșit, într-o evoluție continuă, noi suntem tot timpul într-un regres incurabil.

Și ce e de făcut, în aceste condiții? 

Să ieșim în stradă și să ne apărăm singuri drepturile de cititor, de om al artei și al frumosului, drepturi pe care, din păcate, guvernul nu se poate abține din a nu le atinge cu mâinile mizerabile. Iată o pagina de Facebook care se ocupă cu așa ceva, la care puteți participa cu toții: AICI. Evenimentul chiar va avea loc, iar pagina are doar rolul de organizator, în timp ce coordonarea se va realiza de fiecare dintre noi, în propriile orașe.

Citeşte mai mult...

7 Lucruri despre artişti pe care probabil nu le ştiai

Pe parcursul anilor, în timp ce din ce în ce mai mulţi artişti îşi etalau personalităţile pe câte o pânză albă, secretele lor începeau să iasă din ce în ce mai mult la iveală. De fapt, probabil că asta îşi şi doreau, unii dintre ei. Operele lor ascund un amalgam de convingeri, idei şi viziuni asupra lumii şi, tocmai de aceea ar trebui să plecăm de la următoarea afirmaţie: înainte ca ei să fie artişti, au fost oameni.

Alături de un citat pe care îl îndrăgesc, în ciuda adevărului crunt pe care îl asunde în spatele literelor sale, aş vrea să continui pe această idee: „Ceea ce nu poţi spune te posedă. Ceea ce ascunzi te domină.”  Multe lucruri despre oameni pe care noi continuăm să îi admirăm şi astăzi pentru munca lor rămân nedescoperite. Cu toate acestea, încă le avem pe cele desprinse din arta lor. Tocmai datorită faptului că au fost oameni, mulţi dintre ei nu şi-au putut ţine tainele în frâu, pe când alţii le-au ascuns în cele mai îndepărtate colţuri ale existenţei lor. Unii s-au folosit de artă, şi-au îngropat secretele în sculpturi, culori şi cuvinte, pe când alţii au refuzat să se dezvăluie publicului. Totuşi, atunci când încercăm prea mult, unele lucruri tind să rămână pe dinafară. De aceea avem următoarele lucruri pe care artiştii fie au vrut, fie nu au vrut ca noi să le ştim, însă tot avem bucuria de a ne întâlni cu ele:

#1 Adevărul din spatele comportamentului neobişnuit al lui Salvador Dali

Se presupune că Salvador a mai avut un frate mai mare, care a murit la vârsta de doi ani. Totodată, numele fratelui său fusese Salvador Dali. La nouă luni după moartea lui, s-a născut Salvador pe care îl recunoaştem cu toţii. Din această cauză, atât părinţii, cât şi el au speculat faptul că Salvador ar fi fost reîncarnarea fratelui său decedat. Când Dali a împlinit cinci ani, părinţii l-au dus la mormântul decedatului şi i-au destăinuit convingerile lor, care s-au restrâns mai apoi într-o experienţă traumatizantă pentru artist. Multe dintre operele lui ulterioare acestui eveniment conţin aluzii către fratele decedat.

#2 Urechea lui Vincent van Gogh

Cu toate că ni s-a spus că Vincent şi-a tăiat una dintre urechi şi a trimis-o partenerei lui din vremea respectivă, afirmaţia este, surprinzător, falsă. Noua teorie ilustrează faptul că amicul său pictor, Paul Gauguin i-a tăiat lui Vincent o ureche în timpul unei lupte. Aparent, Vincent a aruncat cu un pahar de vin în amicul său, pe când Gauguin şi-a scos sabia şi i-a tăiat urechea, apoi a inventat povestea în care Vincent îşi pierde minţile, pentru ca el să nu fie arestat.

#3 Afirmaţiile lui Da Vinci

În toată viaţa lui, Leonardo Da Vinci nu a crezut niciodată o teorie care nu a fost demonstrată în mod clar şi necombatibil. Deşi a pictat “Cina cea de taină” şi credea în Dumnezeu, lui Da Vinci îi făcea plăcere să provoace convingerile stabilite de societate şi să critice literatura pe care o citea şi studia. În acelaşi timp, Leonardo a scris poveşti scurte, iar în cadrul uneia dintre ele, a ales să se adreseze unuia dintre fenomenele bisericii catolice: binecuvântatul obiectelor cu apă sfinţită. În poveste, după ce un preot a venit şi a aruncat cu apă sfinţită peste unul dintre tablourile lui, spunându-I că îl va câştiga însuţit din partea Raiului, Leonardo aruncă o vază cu apă în capul preotului în timp ce acesta trece pe lângă o fereastră.

Totodată, Leonardo a demonstrat faptul că Pământul exista de mai multă vreme de cât pretindea biserica şi din această cauză a intrat în conflict direct cu catolicii.

#4 Leonardo Da Vinci şi Michelangelo

Spuneam despre artişti că întâi de toate au fost oameni. Se spune că, deşi amândoi erau recunoscuţi ca genii şi artişti extraordinari, cei doi nu s-au bucurat niciodată de compania celuilalt şi nu s-au plăcut niciodată. Acest lucru este demonstrat printr-o scenă, care poate fi interpretată, totuşi, în mai multe moduri. În timp ce Da Vinci povestea unei mulţimi despre textele lui Dante, oamenii l-au chemat pe Michelangelo, care se întâmpla să treacă pe acolo, în acelaşi timp. Da Vinci a continuat, spunând “Explică-le acest pasaj din Dante, Michelangelo. Toţi îmi spun că ştii atât de multe.” La acest mesaj, Michelangelo a răspuns în timp ce trecea pe lângă ei: “Nu, explică-le chiar tu, cel care nu poate să facă o statuie din bronz şi care a fost obligat să renunţe la proiect, spre ruşinea lui.”

(“The Notebooks of Leonardo da Vinci”, Oxford University Press, 1952,  trans. Irma A. Richter, p.356 )

#5. Sub condiţii extremiste

Willard Wigan, un artist englez, lucrează doar între bătăile inimii, ca să nu distrugă piesa pe care o crează. Foloseşte orez sau nisip şi un bisturiu chirurgical pentru a-şi crea “micro-sculpturile.”

#6 Picasso şi cele 23 de cuvinte

Numele lui Picasso cunoaşte 23 de prenume, fie numele altor sfinţi, fie numele rudelor sale. Numele de Picasso a fost ales de mama lui, Maria Picasso y Lopey, pe când tatăl lui l-a numit Jose Ruiz Blasco. Numele lui complet este, de fapt: Pablo Diego José Francisco de Paula Juan Nepomuceno María de los Remedios Cipriano de la Santísima Trinidad Martyr Patricio Clito Ruíz y Picasso.

#7 Sadismul din copilărie

Întorcându-ne la Salvador Dali, se spune despre el că ar fi avut o înclinaţie considerabilă către durere şi chin încă din copilărie. Îi făcea plăcere să îi vadă pe alţii răniţi, trişti sau muribunzi. De exemplu, în timp ce se plimba pe un pod cu unul dintre prietenii lui, observând că una dintre barierele de siguranţă lipsea, Salvador l-a împins pe băiat peste pod. Podul nu numai că avea o înălţime de cinci metri, dar sub el mai erau şi roci zimţate. Băiatul s-a ales cu răni grave, în timp ce artistul continua să zâmbească şi să mănânce cireşe.

Cu siguranţă sunt multe alte lucruri despre care fie nu am auzit, fie nu s-a vorbit niciodată, dar pe care ne-am bucura să aflăm. De fapt, poate chiar voi sunteţi posesorii unor secrete pe care artiştii nu au vrut să ni le împărtăşească. Ce fel secrete stau în buzunarele tale? 

Citeşte mai mult...

5 Moduri de a privi arta

    Dacă ne-ar întreba cineva ce este arta, mulţi dintre noi am răspunde că "arta" înseamnă tot ceea ce se află în jurul nostru, fie că ne dăm seama de asta sau nu. De fapt, dacă stăm să ne gândim, chiar aşa e. De ce? Ei bine, pentru că poţi face absolut orice din nimic, sau din ceva complet nesemnificativ.

    Arta e creată fie de oameni, fie de natură şi niciodată, absolut niciodată nu va apărea de două ori sub aceeaşi formă. De aici, rezultă că artiştii au moduri diferite de a crea, au perspective diferite din care privesc frumosul şi, nu în ultimul rând, au moduri diferite de a-şi analiza concepţiile şi ideile pe care le aplică apoi în creaţiile lor. In orice caz, în artă, de orice natură ar fi ea, întotdeauna se va reflecta un mesaj.

   Pentru că ne plac lucrurile neobişnuite, am zis să scriu despre ele şi despre mesajele pe care le transmit.      

    #1 Kate MccGwire şi penele de porumbel

   

   

     Încă de când era mică, MccGwuire a fost pasionată de păsări şi de natură, iar operele ei de artă au început să prindă formă de îndată ce a absolvit facultatea de arte, în 2004. 

     

  Încărcată cu multă rabdare şi dorindu-şi să scoată în evidenţă, într-un fel, estetica vieţii, Kate culege pene de porumbel şi le modelează, formând astfel diferite "sculpturi" nu numai plăcute la vedere, dar şi la atingere. 

    

#2 La ce ne trebuie pensula?

   

     "Bună! Sunt Hong Yi şi toţi mă ştiu drept "Red". Sunt o artistă-arhitect căreia îi place să picteze, însă nu cu o pensulă."

     Pentru că şi ei îi plac lucrurile neobişnuite, Hong Yi a reuşit să picteze portretul unui jucător de basket chiar cu o minge de basket, în loc de pensulă.

     Pe lângă celelalte piese pe care fie le-a pictat, fie le-a format din obiecte, tânăra în vârstă de 26 de ani a pictat portrete şi cu ceştile de cafea, continuând să ţină pensula la distanţă.

#3 Melancolie

   


     Ok, poate că nu e nimic neobişnuit la felul în care îşi crează Eric tablourile, însă tablourile lui nu pot trece neobservate.     Eric Lacombe, cufundându-se în melancolia lui timp de douăzeci de ani a început să deseneze şi să picteze, creând tablouri magice, pline de substanţă şi fantezie.

#4 În câte moduri poate fi folosită mâncarea?

     Cu doar câteva cuie, puţin superglue şi o varietate de fructe, legume şi dulciuri, Carl Warner crează peisaje care par a fi, de fapt, realizate de către Hollywood CGI. Cu toate acestea, tot ceea ce realizează el sunt machete ale peisajelor din imaginaţia sa.

     Când văd atâta productivitate, stau şi mă întreb ce fac cu viaţa mea. Serios.

#5 Chadwick Gray şi Laura Spector

     Cei doi tineri sunt membri ai Fundaţiei NewYorkeze Pentru Arte şi se află în topul artiştilor din Asia, în cadrul concursului "Premiile Artiştilor Suverani Asiatici". Ei crează tablouri, portrete ale oamenilor în momentele lor din istorie, pe propriile trupuri. Mai apoi, sunt realizate fotografii ale operelor şi afişate în muzeul "Museum Anatomy".

Arta transmite un mesaj, iar de multe ori, mesajul suntem chiar noi.
Sursă fotografii: www.google.ro

Citeşte mai mult...

Cafea şi cuvinte matinale

    Că tot vorbim despre artă pe aici, am hotărât ca primul interviu pe care îl iau, să fie, fireşte, adresat unui artist. Andrei Matei e unul dintre tinerii care au ales arta mai presus de toate celelalte. Cu toţii ne dorim să lăsăm ceva în urmă, din care oamenii să vadă şi să înţeleagă. Ei bine, pentru unii dintre noi, ceva-ul se crează singur, exact atunci când nu ne aşteptăm. Pentru alţii, ceva-ul e reprezentat de munca pe care sunt dispuşi să o depună în favoarea artei lor. Oare pentru el ce înseamnă toate astea?
   Am văzut artişti care s-au înecat în propria artă, artişti care au mers mai departe de ea şi artişti care şi-au iubit arta atât de mult, încât şi arta i-a iubit pe ei, în final. În definitiv, nu aşa începe totul? Totul începe cu noi.
 
1. Andrei, spune-ne ceva despre tine. :)

Despre mine nu sunt prea multe de spus. Sunt o persoană oarecare, căreia îi place arta. Nu e nimic special la mine. În schimb, cred că acea pată de culoare se găseşte în ceea ce fac .

2. Îţi mai aduci aminte cum a fost prima ta expoziţie?

Da, imi a duc aminte şi încă mă amuză. Eram mic, prin urmare nu înţelegeam ce se întâmpla, nu ştiam eu ce înseamnă expoziţie. Nu pot uita sentimentul acela de fericire, când am înţeles că ceea ce desenam era pe placul privitorilor, chiar dacă acum îmi dau seama că desenele de la prima expoziţie erau groaznice.

3. Dacă facem un pas înapoi în timp, te-ai fi gândit vreodată că ai să ajungi să ai propriile expoziţii?

Eu nu mă gândeam că voi desena vreodată, dar să mă gândesc la expoziţii? Voiam să mă fac alpinist, arheolog şi paraşutist. Niciodată nu mi-am pus în minte să ajung undeva. Sunt o barcă pe o mare agitată şi mă las dus în larg după placul ei.

4. Care e cea mai mare realizare artistică a ta?

Cea mai mare realizare artistică a mea este ultima expoziţie. A fost ţinută la Teatrul "Davila" din Piteşti. Consider expoziţia asta importantă pentru că a fost aşezată în prima sală a teatrului, în cadrul unui spectacol de talente. Nimeni nu s-a uitat la ea, doar că, la sfarsit, trei persoane m-au rugat să le explic fiecare tablou în parte - şi erau fascinate de lucrări. Privirile lor mi-au readus acel sentiment de care am spus mai sus. Pentru mine a fost magic.

5. Ce îţi place sa desenezi?

Îmi place să desenez partea urată a lucrurilor, să satirizez defectele oamenilor şi ale societăţii. Frumosul este supraapreciat, aşa că nu găsesc partea plăcută în acest stereotip. În schimb, îmi place să exprim toate probleme noastre prin frumosul din urat.

6. Ai un artist preferat sau o persoană care te inspiră în ceea ce faci?

Pe scurt, pot să răspund că absolut tot ce mă înconjoară este inspiraţia mea. Natura este cel mai bun artist. Dar persoana care m-a inspirat şi care m-a făcut să aleg arta este un bătrân profesor, pe care l-am întâlnit când eram în clasa a VIII-a. El a văzut în mine ceea ce nici eu nu ştiam că este sau că va fi vreodata, şi anume, talent.

7. Ce melodii se aud pe fundal în timp ce desenezi?

În general se aude muzica clasică atunci când mă pierd în lumea de hârtie şi creion. Îmi place să ascult radio. Am trei posturi de radio pe care le ascult frecvent: Radio Guerrilla, Radio Romania Cultural şi Radio Beatles. Obişnuiesc să mă pierd în gânduri când desenez, aşa că muzica nu mai reprezintă un factor al creaţiei .

8.Ce înseamnă arta pentru tine?

Arta pentru mine inseamnă totul -  ceea ce simţi, respiri, vezi, miroşi şi guşti. Fiecare detaliu fără importanţă este un ceva din care poţi crea o lume nouă. Arta este absolut tot. O zeitate care te îmbrăţişează din toate direcţiile şi care îţi inundă toate sinapsele. Tu trebuie doar să stai şi să o asculţi. O vei auzi cum îţi şopteşte cele mai frumoase secrete ale ei.

9.Ce planuri ai pentru viitor?

Nu am planuri pentru viitor. Dacă îmi fac planuri, risc să fiu dezamăgit dacă nu se vor împlini, aşa că nu sper la nimic şi voi fi plăcut impresionat de ceea ce îmi oferă viaţa, idiferent de ce va fi. Merg în bătaia vântului, bazându-mă pe faptul că muca mea mă va ţine pe un drum bun. Sunt o persoană indecisă, în legătură cu tot.

Mulţumim, Andrei, pentru timpul acordat. :)
Totodată, ne-a trimis şi câteva dintre desenele lui, pe care le puteţi vedea mai jos.

Citeşte mai mult...

Tablouri care strigă "Poe"

       În urmă cu câteva luni, am descoperit, fără să vreau, un tablou. Nu aş fi insitat să postez despre el dacă tabloul respectiv nu ar fi strigat numele lui Poe, pur şi simplu, doar privindu-l.
Zdzisław Beksiński nu e Edgar Allan Poe, însă dacă nu aş fi ştiut că Poe nu a pictat niciodată, probabil că i-aş fi confundat fără să îmi dau seama.

       Beksiński s-a născut în Polonia şi a reuşit să atingă culmi impresionante în ceea ce priveşte fotografia, sculptura şi pictura. Deşi nu a avut o pregătire specială ca artist, tablourile lui sunt în mare parte realizate în ulei, pe pânze preparate chiar de el. Întotdeauna, în timp ce picta, încăperea în care lucra era umplută de melodii atât clasice, cât şi rock. Deşi arta lui macabră ajungea să fie cercetată în detaliu pentru profunzimea ei, nici însuşi Beksiński nu îşi putea da seama, adesea, care era semnificaţia adevărată din spatele vreunui tablou. Tragediile familiale, în care soţia decedase, iar fiul lui se sinucisese, se regăsesc şi ele în arta lui. Şase ani mai târziu, Beksiński e înjunghiat de 17 ori, două dintre răni fiind considerate letale.

"I wish to paint in such a manner as if I were photographing dreams".

Sursă foto: http://www.beksinski.pl/

Emilia E. Tănase

Citeşte mai mult...