Bariera nonculorilor, sigiliul timpului

Până la începutul secolului al XX-lea, fotografii din lumea întreagă nu și-au putut imortaliza prezentul întocmai prin propriile perspective, ducând lipsă de colorit. Astfel, realitățile scoase în relief prin contrastul tonal au rămas schițate în fotografie și conturate prin privirile publicului. Cu alte cuvinte, coloritul putea fi compensat din punct de vedere artistic de interpretări ale realității.

Pe parcursul anilor, tot apropiindu-ne de secolul al XX-lea, coloritul fotografiilor a devenit din ce în ce mai abudent. Cu toate că acest lucru ar fi trebuit să înlocuiască fotografiile alb-negru, în mod paradoxal, tocmai din această cauză au rămas la fel de abordate și în zilele noastre: în timp ce coloritul abundent încărca destul de mult textura fotografiei, fotografiile alb-negru ofereau privitorilor o perspectivă proaspătă și, pe cât de simplă, pe atât de complexă.

Alb-negrul ar putea fi caracterizat printr-o complexitate artistică mai profundă, într-adevăr. Îmi amintesc când am scos din podul bunicilor cutiuța prăfuită cu poze din anii de început ai sufletelor lor sălbatice, libere și nonconformiste. În prezentul lor păreau să se înghesuie prea multe gânduri, prea multe minute care se tot scurgeau și prea puține vorbe. Urmăream un film mut, tot trecându-mi pozele printre degete. Atunci, am privit culorile alb și negru ca pe o pânză, în spatele căreia se ascundeau toate acestea. Pânza, totodată, era simbolul unui sigiliu peste care știam că eu n-aveam cum să trec niciodată.

Am găsit poze cu marea îmbibată în cerneală, cu cerul în nuanțe timide de gri, cu fața tânără a bunicii, tăcută, mângâiată de pistrui, și încă neatinsă de furtunile vremii și mi-am trecut ușor sufletul printre ele. Din păcate, același sigiliu al timpului n-a lăsat gândurile mele să treacă mai departe de ceea ce știam și vedeam deja. Îngropată undeva în trecut, realitatea noncoformistă și liberă a bunicilor mei era încă în plină acțiune; alb-negrul mă convinsese că s-a încheiat.

               

               

Nu numai pe hârtie, dar și pe ecrane s-au abordat perspectivele alb-negru. Desigur, complexitatea din spatele nuanțelor monotone rămâne cu aceeași valoare, precum în fotografii, creându-se cadrele din ce în ce mai semnificative și mai realistice. De data aceasta însă, pentru că sunt dispuse unei iluzii a mișcării datorată fenomenului phi (care tocmai fusese descoperit), ele se transformă în filme. Pentru multă vreme de la apariția lor, filmele au fost tratate cu dispreț de către oamenii serioși, însă mai târziu s-a ajuns la conotațiile de astăzi – nostalgie, de natură istorică.

Așa cum fotografiile în nuanțe de alb-negru continuă să fie abordate în zilele noastre, la fel se întâmplă și cu ele: Sin City, The Phantom of the Opera și altele. 

Citeşte mai mult...

Simplitate

     

            Salutare! Cum am început cu reguli destul de simple despre compoziţie, aş vrea să vă asigur că în fotografie SIMPLITATEA este de apreciat. Ştiu că la început toţi suntem dornici să surprindem nişte fotografii care să impresioneze din toate punctele de vedere, însa, de cele mai multe ori, acestea sunt un fiasco. O cauză importantă ar fi aceea că includem in cadru elemente ce nu contribuie la impactul vizual.

      

        

       Vreau să subliniez în acest articol că, fiind simplu, nu înseamnă că nu este bine. O fotografie ce surprinde doar câteva elemnte de impact vizual puternic, care mai au şi o cromatică la fel de simplă, dar placută, poate impresiona la fel de mult ca o fotografie bună cu multe detalii.

        Am luat ca exemplu această fotografie pentru că surprinde un subiect destul de comun şi pe care şi-l pot "permite" majoritatea dintre noi. Un apus la malul mari. Fotografia cuprinde numai câteva elemente, iar cromatica este una caldă Fotograful a exclus elemente inutile ce puteau apărea în fotografie, precum un posibil vas, o barcă de pe plajă, silueta unei persoane sau chiar plaja. Totul este simplu si exact aşa cum trebuie. O fotografie aglomerată de detalii inutile sau care atrag atenţia de la subiect este ca şi cum ai vrea să mănânci sănătos, iar în loc de un măr simplu, ai alege un măr învelit în caramel şi ciocolată. Nu vreau să înţelegeţi că nu este bine să vă complicaţi, este al naibii de bine, însă neavand experienţa necesară realizării unei fotografii complexe, este bine să începem cu lucruri simple, dar care sigur ne vor ajuta să acumulam experienţe într-un mod corect.

             Întotdeauna când vreţi să fotografiaţi ceva, înainte de a declanşa, întrebaţi-vă "ce vreau să exprim prin fotografia asta". Orice fotografie spune o poveste, iar dacă povestea este una bună şi este înţeleasă de privitori, atunci nu mai contează nicio regulă.

Bafta!

Citeşte mai mult...

Spirala lui Fibonacci

      Urmatoarea regulă ţine tot de compoziţia sau, cum am spus noi,  de "aranjarea" imaginii. E vorba de Spirala lui Fibonacci.    

 Sunt sigur că aţi mai auzit de "Spirala lui Fibonacci" înainte. Personal, am auzit prima oară de aceasta la ora de informatică din liceu. Şi nu e de mirare. Spirala lui Fibonacci e un concept extrem de interesant, destul de uşor de inteles. Nu vreau să intrăm mult in detaliile matematice ale acestei teorii. Ideea e că spirala este o descriere grafică a unei serii de numere, în care fiecare valoare este formata din suma celor două valori precedente ei: 0, 1, 1, 2, 3, 5, 8... şi tot asa. Ok. Şi cum aplicam asta într-o fotografie?

   

       Ce e interesant la Spirala lui Fibonacci este că o găsim peste tot în natură - într-o floare, într-o cochilie de melc, a cărei formă o şi defineşte. Chiar galaxiile din spaţiu urmează acest "aranjament". Atunci când compui o imagine, nu te aştepta să obţii o reprezentare perfectă a spiralei, e un lucru destul de greu. Însa e indicat să ţii minte acest concept şi să îl "viualizezi" în minte când surprinzi fotografii. Fotografia definită de Spriala lui Fibonacci captivează prin curbele sale largi. Dacă iţi imaginezi cochilia de melc, vei şti despre ce vorbesc.

     

      

           

 Şi aşa am trecut deja prin două reguli extrem de simple ce ţin de compoziţia fotografică, reguli pe care sper să le aplicaţi.

Citeşte mai mult...

Compunerea unei fotografii

      Ca să ne înţelegem de la început, rubrica asta se adresează atât celor cărora le place să admire o galerie de fotografie, căt şi celor care o practica şi/sau o studiază.

      Vom vorbi in cele ce urmează despre ceea ce inseamnă fotografia, cum se compunea ea, dar mai ales ce reuşeşte sa transmită.

   
      Ceea ce vom discuta astăzi despre fotografie se leagă foarte mult de pictură si desen, mai precis de compoziţie. Ştiu ca sună un pic complicat, "compoziţie", dar vei vedea ca nu e deloc. Când spui "compoziţie", gândeşte-te la "aşezare".
 
     


        Cel mai important lucru atunci când vrei să realizezi primele fotografii este să ai in vedere aşa-zisa "Regula a treimilor".Cum aplici regula asta şi ce presupune ea? Imaginează-ţi display-ul aparatului tău foto împărţit in nouă zone egale, cu ajutorul a două linii verticale si două linii orizontale. Dacă mai ţii minte jocul de X si O din copilarie, te vei putea folosi de tehnica asta foarte uşor. La intersecţia acestor linii vei obţine punctele de fortă.

        Un alt sfat legat de această tehnica este legat de orizont, care se surprinde pe una dintre liniile orizontale. Subiectul fotografiei afişate de mine mai sus este surprins între cele două puncte de forţă din stânga, însă dacă ai surprins totuşi o fotografie contrar acestor reguli, e foarte simplu să o "corectezi" într-un program de editaj foto. Fotografiile în care sunt respectate treimile sunt considerate mai reuşite din punct de vedere al esteticii.

Spor!

Citeşte mai mult...