Sesiune, sesiune, dar după ea vine Oscarul. Nu am mai putut aştepta şi am zis să îmi dau un pic cu părerea despre câteva dintre filmele nominalizate anul acesta, mai precis despre patru dintre ele.
Am să încep cu cel mai "controversat", cel care mi-a pus cele mai multe semne de întrebare înainte să îl văd. Erau atât de multe păreri împărţite că nu ştiam la ce să mă aştept de la film.

       E vorba de Birdman. 




Filmul, în aparenţă pare destul de ciudat, începutul surprinzând actorul principal în lenjerie intimă levitând într-o încăpere. Michael Keaton, actorul ce îl întruchipa cândva pe Batman în primele filme cu acest supererou, joacă acum rolul lui Riggan Thomas. Cândva Birdman, Riggan tânjeşte după apogeul său actoricesc din tinereţe şi încearcă să se reinventeze aducând pe scena o piesă de teatru proprie numită "What We Talk About When We Talk About Love".

 Chiar înaintea premierei actorul principal din piesă este accidentat, dar înlocuitorul acestuia pare să fie, după părerea lui Riggan, perfect pentru rol. Filmul îl pune pe Riggan în postura unui actor care vrea să fie aclamat atât de fani cât şi de colegii de breaslă. Acesta tânjeşte după atenţia adusă de rolul din Birdman, îşi pune speranţele într-o piesă criticată aspru de The New York Times şi încearcă să păstreze o relaţie bună cu fiica lui, şi ea sătulă de încercările oarecum egoiste ale tatălui său de a ajunge din nou pe piedestal. Filmul necesită un pic de "cultură cinematografică" pentru a fi înţeles. Scenele sunt marcate de un umor negru pe care poate nu toţi îl gustă.
Dacă vreţi să urmăriţi filmul, nu vă aşteptaţi să fie în genul filmelor cu supereroi ca The Avangers sau Iron Man. Aşteptaţi-vă la o dramă comică.
.

Un al doilea film nominalizat la Oscar şi care mi-a plăcut foarte mult este

 The Imitation Game





E un film destul de plăcut şi foarte uşor de urmărit. Ideea însă este una foarte bună şi destul de captivantă. Subiectul filmului se leagă de cel de-al doilea război mondial, mai cu seamă de mesajele codificate ale nemţilor trimise prin intermediul unei maşinării foarte asemănătoare cu o maşină de scris. Această maşinarie ale cărei coduri păreau aproape de neelucidat, ajunge să fie desluşită, cum altfel decât cu ajutorul unei alte maşinării creată de Alan Turing şi alţi câţiva matematicieni. Drama filmului o reprezintă intentarea unui proces ce îl vizează pe matematicianul Alan Turnin pentru vina de a fi homosexual într-o perioadă şi într-un loc în care acest lucru era considerat ilegal.

The Theory of Everything


Că tot vorbeam de ştiinţe exacte, The Theory of Everything se leagă perfect de una dintre acestea, anume fizica. Acest film nu este altceva decât povestea de viaţă a celebrului fizician Stephen Hawking. Filmul începe cu perioada în care acesta studia la Cambrige în perioada anilor '60, periodă marcată de cele doua evenimente diametral opuse din viaţa lui: cel fericit al întâlnirii cu Jane Wilde care avea să îi devină soţie şi cel tragic al descoperirii bolii progresive a neuronului motor, o boală ce i-a îndemnat pe medici să îi ofere o spetanţă de viaţă de numai doi ani. 

 Aceasta dată limita avea să fie depăşită cu mult de Hawking care se căsătoreşte cu Jane Wilde şi alături de care are trei copii. Acesta ajunge în scurt timp în scaunul cu rotile şi necesită îngrijire permanentă, boala făcându-l incapabil de orice mişcare. Din cauza bolii, acesta ajunge să nu mai poată vorbi deloc, fiind ajutat de un prieten ce inventează pentru el un computer special prin intermediul căruia Hawking poate comunica verbal.
The Theory of Everything nu este neapaparat o capodopera cinematografică, dar este destul de expresiv şi bine jucat.


Ce-i mai bun lăsăm la final, deci Boyhood

Boyhood e despre tot şi despre nimic în acelaşi timp. Filmul cuprinde viaţa lui Mason de la stadiul copilariei până ce acesta ajunge la colegiu. Spun că filmul este despre tot şi nimic în acelaşi timp pentru că este marcat de întâmplări cât de poate de obişnuite în viaţa unui tânăr. Divorţul părinţilor, tată vitrec alcoolic, fraţi vitregi, alt oraş, alţi colegi, primul job, pasiunea pentru fotografie, toate redate foarte artistic şi "cum trebuie". 

 Un lucru extrem de interesant mi s-a părut faptul că filmul a fost conceput pe parcursul a doisprezece ani, păstrând aceiaşi actori. Schimbările lor fizionomice sunt cât se poate de naturale pe măsura ce aceştia înaintează în vârstă, la fel şi personalitatea lor. Personajele sunt foarte bine conturate, actorii joacă foarte bine, iar coloana sonoră este foarte bună. Filmul este marcat de importanţa lucrurilor simple, decizii greşite şi cotidian,
Un singur lucru vă pot spune: vedeţi-l!