Persepolis #1 - Recenzie

Biografia Marjanei Satrapi se reunește în romanul grafic, Persepolis, care a făcut înconjurul lumii și a dobândit atenția tuturor prin impactul deosebit de palpitant și de șocant. Publicată la editura Art în anul 2010, Persepolis se bucură și de un film animat care, la fel ca și cartea,  de dezlânțuie într-un umor negru foarte puternic potențat.

Romanul prezintă încă de la început o populație revoltată, forțată să se resemneze în fața noilor reguli islamice ale revoluției reale din anul 1979. Atentă la detaliile de tip social și psihologic, autoarea reușește să creeze animațiile relevante ale unui text plin de umor, dând naștere unui fir narativ complex care, deși sobru, aduce și multe momente plăcute pentru cititor.

Luând așadar forma unui buildungsroman, scenele sale se conformează vârstei protagonistei  aflate într-o continuă schimbare. Marji face parte dintr-o familie cu orientări politice, lucru ce influențează puternic stilul de viață și convingerile sale. Din momentul izbucnirii războiului dintre Irak și Iran, familia Satrapi, locuind în Teheran, încearcă să țină în frâu efectele evenimentelor devastatoare, participând la mitinguri și manifestări publice până la limita posibilului.

Deoarece rămân credincioși locului natal, familia își întoarce spatele de la schimbarea majoră pe care oamenii încep să o adopte – parasirea Teheranul fie pentru State, fie pentru Europa. Astfel, războiul se desfășoară chiar sub ochii tinerei Marji. Reacția ei către toate tragicele manifestări este întâi specifică vârstei, trăind sentimente de regret cu privire la faptul că niciunul dintre membrii familiei sale nu a luat parte la evenimente mai pronunțate, cum ar fi tortura sau închisoarea pe termen lung, urmând o reacție de negare, o luptă atât interioară, cât și exterioară între convingerile sale și convingerile, acțiunile exercitate de guvern.

În timpul adolescenței, răzvrătirile Marjiei încep să se manifeste și în public, provocându-și profesorii, prietenii și, din când în când, părinții. Ca orice altă adolescentă, reușește să treacă prin această treaptă a vieții, cu toate că războiul și revoluția se țin încă în lanț și multe dintre lucrurile pe care ar vrea să le trăiască sunt pentru ea, în Teheran, imposibile. În final, decizia corectă, dar dureroasă, vine ca o oportunitate perfectă pentru Marji, care este nevoită să lase totul în urmă.

Pe lângă toate acestea, umorul este cireașa mare și zemoasă de tortul nebunesc de gustos. Limbajul este contemporan, iar imaginile, desi cu o ușoară tentă de seriozitate, sunt mai de grabă amuzante și plăcute, dând naștere unor scene pur si simplu amenințător de savuroase.

Nu am citit foarte multe romane grafice,însă pot spune că Persepolis mi-a deschis acest apetit și că de-abia aștept să mai dau peste ceva asemănător. În orice caz, garantez că romanul acesta este diferit de ceea ce ați citit până acum și, după lecturarea lui, vă invit să vizionați și filmul la fel de palpitant și de exotic!

Citeşte mai mult...

Ai aflat despre "Livrescu", de Mihail Soare?

Pe Platforma editorială Self Publishing a apărut romanul Livrescu de Mihail Soare.

Detalii carte:

„După trei volume de poezie („Înger de prisos”, 2007, „Gâlceava mea cu Haydn sau despre Romanța pentru clopot la patru mâini”, 2010, prefață de Mircea Micu, „Eu, Nietzscheanul”, 2012, prezentare de Emil Lungeanu) Mihail Soare aduce în atenția cititorilor, de data aceasta, un roman. Scris într-o manieră dificil de categorisit din punct de vedere stilistic, cu accente moderniste inspirat transplantate pe un sănătos trunchi clasic, romanul atrage prin cursivitatea spectaculoasă a intrigii, desfășurată pe o perioadă relativ îndelungată, ale cărei repere temporale sunt facultative, fiind zugrăvite în tușe amintind de netemeinicia azurelor din gravură. Arta plastică este, de altfel, prezentă pe întreg parcursul romanului printr-unul din personajele principale, cel care alături de Livrescu, eroul ce dă și numele cărții, obligă cititorul să asiste admirativ la punerea în scenă a unui soi de mit al prieteniei, dar nu în stilul cinematografiei americane, și nici măcar al romanului din țara lui John Dos Passos, ci care este mai degrabă tratat în nuanțe donquijotești. 

Celelalte teme majore ale filozofiei (timpul, moartea, idealul cvasiirealizabil, dragostea cu multiplele ei fațete) sunt fermecător abordate, originalitatea și pitorescul ideilor despre acestea constituindu-se într-un remarcabil și rafinat procedeu portretistic, menit să creioneze alura inconfundabilă a fiecărui personaj important al cărții. Felul în care este interpretată realitatea, aflată de multe ori în cuprinsul romanului la îngemănarea cu irealitatea, face din „Livrescu”, alături de toate componentele stilistice constitutive ajutătoare la redarea acesteia, una din cărțile greu de lăsat din mână și, la fel de greu, de uitat.”

Roberto Kuzmanovic (Beto) este webmaster, promoter și publicist contemporan român, independent până peste poate. Blogger la Beto, un blog personal cu opinii, fotografii, poezii și multe alte texte personale.

Citeşte mai mult...

Cauți un loc în care să scrii despre pasiunile tale? Vino la noi!

Da, ai citit bine. ArtQuakeee e în căutare de iubitori de artă! :)

Îți plac cărțile, muzica, filmele bune și arta, în general? Ești în căutare de un loc în care să scrii despre pasiunile tale? Perfect. Ești exact ceea ce căutăm și noi.

Cu toate că ArtQuakeee nu-i decât un blog momentan, ne-am propus să mergem mai departe. Vrem să devenim o revistă online în adevăratul sens al cuvântului. Cititori avem, cărți avem, sponsori și parteneri avem, pixuri și carnețele avem, nu ne mai trebuie decât o echipă mare și frumoasă!

Ce trebuie să faci ca să vii în echipa noastră?

În primul rând, avem nevoie de un material scris în întregime de tine, care să fie cât mai recent și, bineînțeles, să se încadreze într-un dintre categoriile despre care scriem noi (Artă, muzică, fotografie, cărți, filme, dezvoltare personală). Nu contează dacă l-ai publicat undeva sau nu, pentru că nu vrem decât să-l citim. 

Ni-l poți trimite la adresa de email artquakeee [@] yahoo [.] com, iar la subiectul emailului scrie ”ECHIPĂ”.

În al doilea rând, în același email, spune-ne câteva cuvinte despre tine și de ce ai vrea să faci parte din echipa noastră. Nu uita să ne spui și numele tău complet. Ușor, nu? :)

Ce primești în schimbul articolelor tale interesante?

Dacă ne place cum scrii, te luăm cu noi! Tu, pe de altă parte, dacă îți îndeplinești sarcinile ca membru al echipei, vei fi recompensat cu cărți și mici surprize din partea noastră. Pe parcurs, câștigurile se vor diversifica.

Avem nevoie de patru membri, iar tu poți fi unul dintre ei. Așteptăm cu nerpbdare articolul tău! :)

Citeşte mai mult...

"Fata cu picioare de sticlă”, Recenzie

Când am cerut cartea asta, nu am știut despre ea absolut nimic. Am tot auzit oamenii spunând cât de minunată e, așa că am zis s-o descopăr și eu. Mi-am permis totuși să încerc să-i ghicesc subiectul și să-i interpretez cumva titlul. În niciun caz nu m-am așteptat ca acțiunea să fie fantasy.

La prima vedere, am crezut că sigur e ceva psihologic și nu m-am gândit o secundă că „Fata cupicioare de sticlă” este, literalmente, o fată care are picioarele de sticlă. În orice caz, m-a surprins într-un mod plăcut. Cartea are la bază câteva legende nordice transpuse în povestea unei adolescente care, nici ea nu știe cum sau de ce, s-a ales cu sticlă în loc de picioare.

Pe lângă subiectul destul de neobișnuit, personajele care dau viață poveștii sunt la fel de unice, deosebite și poate chiar un pic ciudate. Midas Crook e un fotograf timid, are doar doi prieteni și își trage după el amintirile traumatizante din copilărie, care încă au efecte nefaste asupra psihicului său. Ida Maclaird e țina sticlei. Henry Fuwa crește vite înaripate într-o mlaștină uitată de lume. Carl nu se mai vindecă din boala iubirii ratate, iar Emiliana încearcă să facă imposibilul posibil.

Situată pe arhipelagul St. Handa’s Land, acțiunea este cu siguranță înconjurată de un aer puternic de estetism, cu descrieri minuțioase care îți dau impresia că ai vizitat cândva acel loc. Mai mult decât atât, atunci când mi-am dat cu presupusul că romanul este unul psihologic, nu m-am înșelat. Deși afectată de sticla care îi înghite trupul, pe Ida o mai macină și problemele reale, precum iubirea. Bineînțeles, iubirea nu ar trebui să fie o problemă și nici nu ar fi, dacă Midas n-ar fi așa un pămpălău.

În timp ce Ida și Midas încearcă neîncetat să găsească un antidot pentru metamorfoza în sticlă a trupului Idei, cei doi își dau seama că, de fapt, sunt și îndrăgostiți unul de celălalt. Se naște astfel o poveste de dragoste care reușește să ajungă în punctul  „până ce moartea ne va despărți”.

Pe parcursul poveștii, mai trecem prin sufletele chinuite de iubire a câtorva personaje și toată harababura nu face decât să învăluie cartea într-un pesimism aproape dus la extrem, într-o melancolie dureroasă și o iluzie cruntă. Am știut finalul cărții încă de când am ajuns la jumătatea ei. Am știut că o să fie trist, dar am continuat să sper la o posibilă revenire dintr-un vis urât.

Plus de asta, până și locul acțiunii îți dă fiori: gheață peste tot, o creatură care transformă totul în alb cu o singură privire, meduze strălucitoare care se îndreaptă spre locul morții, sticlă, praf și singurătate. „Fata cu picioare de sticlă” e cu siguranță ceva ce nu ai mai gustat până acum – e atât o provocare, cât și o aventură din care o să speri să ieși la fel de vesel și de voios. Însă nu asta se va întâmpla de fapt. Nu ai cum să nu trăiești odată cu personajele și nu ai cum să nu fii dezamagit la final, pentru că lucrurile nu se vor întâmpla așa cum probabil îți vei dori tu.

Mulțumesc din suflet editurii Litera pentru șansa de a o citi! 

Citeşte mai mult...