Creaţia vine odată cu inspiraţia. Deşi la prima vedere, marii artişti ai timpului par a fii născători de originalitate, aceştia s-au inspirat mai mult sau mai puţin din diferite locuri, persoane, fenomene sau creaţii anterioare, reuşind să ridice arta la un rang din ce în ce mai înalt.


Hai sa începem!


William Shakespeare - dramaturg şi poet englez
       

         Shakespeare pretintă în scrierile sale destul de multe influienţe. De la autori precum Ovid, Seneca, Geoffez Chaucer şi Plutarch, până la Biblie. Shakespeare îşi găsea inspiraţia în natură, fiind autorul care făcea cel mai des referire la păsări în operele sale.

         Singurele opere care sunt considerate cu adevarat originale sunt "A Midsummer Nigh's Dream" (Visul unei nopţi de vară), "Love's Labour's Lost" (Zadarnicele chinuri ale dragostei) şi "The Tempest" (Furtuna).




Mary Shelly- creatoarea lui Frankestein 



         Lăsând la o parte consacratul personaj în care copiii se costumează de Halloween, romanul "Frankestein" este unul original pentru timpul în care a fost scris, ideea de a-i readuce la viaţă pe cei morţi cu ajutorul ştiinţei fiind în acea vreme pe cât de plauzibilă, pe atât de înfricoşătoare.

         Mary Shelly a început scrierea acestui roman în urma unei provocări. Fiind nevoita să petreacă o întreagă vară în interiorul locuinţei Villa Diodati din Lake Geneva, din cauza unei erupţii vulcanice care provocase un "an fără vară", Mary Shelly şi iubitul său au început să poarte discuţii despre ştiinţă şi supranatural. În urma acestor discuţii şi lecturării cărţii "Fantasmagoriana", o antologie a poveştilor germane cu fantome, cei doi s-au provocat reciproc, iar cel ce avea să scrie cea mai înfricoşătoare poveste, avea să câstige provocarea.

         Se crede că aceasta a mai fost inspirată şi de moarte fiicei sale care a fost născută prematur.În urma acestui eveniment tragic, autoarea a intrat într-o depresie majoră, ajungând chiar să aibă halucinaţii legate de fiica sa decedată care se întorcea dintre cei morţi.



J.R.R. Tolkien- creatorul unui univers

          Tolkien a creat tot acest univers al "Pământului de Mijloc" pentru a-şi demonstra patriotismul faţă de ţara sa, dar si pentru a umple un gol pe care Anglia îl avea în momentul acela. De-a lungul timpului, Anglia a suferit modificări ale peisajului cultural, modificări suferite în urma migraţiilor şi invaziilor. Ca urmare, multe dintre istoriile si legendele epocii s-au pierdut. De aceea Tolkien a petrecut ani buni pentru a crea atât de în detali "Pământul de Mijloc", pentru a compensa această pierdere.




          O primă linie de inspiraţie se poate numi simplu "Beowulf", un poem epic anglo-saxon scris in engleza veche. Critica moderna a acestui poem începe chiar cu Tolkien, care era un celebru profesor la Universitatea Oxfort, specialist în limbi nordice vechi. Acesta a introdus în creaţia sa Stăpânul Inelelor conflictul fizic şi spiritual, conflict evident în "Beowulf". Primele doua carti ale trilogiei Stăpânul Inelelor dezvaluie un erou care trebuie să înţeleagă că el poate deveni un mosntru. Prima carte dezvoltă un "rau" extern, fizic, care necesită eroism fizic să fie combătut, iar cea de-a doua carte dezvoltă un "rau" intern, spiritual, care necesită eroism spiritual pentru a fi combătut. Aceste doua niveluri, unul Germanic şi altul Creştin corespund atât operei "Beowulf", cât şi operei "The Hobbit"

 scrisă de Tolkien. Pentru Frodo,ca şi pentru Bilbo şi "Beowulf", inamicul este el însuşi.

         Pe lângă "Beowulf", Tolkien s-a mai inspirat şi din alte locuri precum "Iceland's Poetic Edda" ce conţine poeme mitologice şi eroice, de aici fiind inspirate chiar numele piticutilor (hobbits) din "The Hobbit".

        Gandalf a fost inspirat din Kalevala, o structură ce conţine nouasprezece balade finlandeze, unde eroul este un şaman bătrân, înţelept, care avea o barbă lungă si puteri magice.



Gustav Leroux-creatorul "Fantomei de la Opera"


         Totul a început cu punerea bazelor unei fundaţii de cladire de operă cu 2.200 de locuri, comandată chiar de Napoleon al III-lea. Deşi fuseseră eliminaţi 12.000 de metrii pătraţi de teren, un flux de apă, aparent fără sfârşit, îşi făcea loc în fundaţia proaspăt săpată, fără ca nimeni să îl poată opri. Astfel, când clădirea a fost terminată, s-a născut un zvon despre un lac plin de peşte ce s-ar putea afla sub clădire. Gaston Leroux, un parizian ce a crescut cu zvonul acesta, avea sa se inspire din el pentru a scrie povestea sa gotică de dragoste, "Fantoma de la Operă".

         Evenimentele istorice şi fictive sunt destul de vagi în operele lui Leroux, acesta fiind capabil de a pretinde chiar pe patul de moarte că "fantoma de la operă a existat într-adevăr". Afirmaţia se referă chiar la Opera din Paris, învăluită în mister de atunci.







Jules Verne - anticipează tehnologia submarinului


         Jules Verne, un scriitor cât se poate de complex, a fost inspirat de vasta arie a tehnologiei, reuşind sa o împrietenească, într-un mod unic, cu literatura. "Cinci săptâmani în balon", "Călătorie în centrul Pământului", "Douăzeci de mii de leghe sub mări", mai are rost să continui?

O urma exctă a inspiratiei lui Jules Verne rămâne scrisoarea lui George Sand, care aprecia foarte mult scrierile acestuia. Scrisoarea conţinea urmatorul paragraf:




„Vă mulțumesc, Domnule, pentru cuvintele extraordinare pe care le-ați pus în două opere deosebite, care au reușit să-mi distragă atenția de la o mare durere și m-au făcut să uit îngrijorarea. Nu am decât o părere de rău în ceea ce le privește, anume aceea că le-am terminat și nu mai am încă o duzină de citit. Sper că ne veți călăuzi și prin profunzimile mării și că vă veți face personajele să călătorească în acele aparate de plonjat pe care știința și imaginația dvs. vă vor permite să le perfecționați”.



          Domenii precum biologia marină şi oceanografia l-au inspirat pe Jules Verne în scrierile sale, acesta fiind cel ce anticipează cu cincizeci de ani înainte, construirea submarinului, prin Nautilus. Numele primului submarin construit vreodată a purtat chiar numele de "USS Nautilus" (1954).