În urmă cu câteva luni, am descoperit, fără să vreau, un tablou. Nu aş fi insitat să postez despre el dacă tabloul respectiv nu ar fi strigat numele lui Poe, pur şi simplu, doar privindu-l.
Zdzisław Beksiński nu e Edgar Allan Poe, însă dacă nu aş fi ştiut că Poe nu a pictat niciodată, probabil că i-aş fi confundat fără să îmi dau seama.
       Beksiński s-a născut în Polonia şi a reuşit să atingă culmi impresionante în ceea ce priveşte fotografia, sculptura şi pictura. Deşi nu a avut o pregătire specială ca artist, tablourile lui sunt în mare parte realizate în ulei, pe pânze preparate chiar de el. Întotdeauna, în timp ce picta, încăperea în care lucra era umplută de melodii atât clasice, cât şi rock. Deşi arta lui macabră ajungea să fie cercetată în detaliu pentru profunzimea ei, nici însuşi Beksiński nu îşi putea da seama, adesea, care era semnificaţia adevărată din spatele vreunui tablou. Tragediile familiale, în care soţia decedase, iar fiul lui se sinucisese, se regăsesc şi ele în arta lui. Şase ani mai târziu, Beksiński e înjunghiat de 17 ori, două dintre răni fiind considerate letale.

"I wish to paint in such a manner as if I were photographing dreams".










Sursă foto: http://www.beksinski.pl/

Emilia E. Tănase