Împreună cu editura Univers la Gaudeamus 2014

Pe cât de melancolică toamna, pe atât de ocupată și bogată în lecturi pentru cei mai înrăiți cititori. Cu toate că ArtQuakeee tocmai ce a împlinit cinci luni de existență sub ramele ochelarilor voștri pentru citit, ne bucurăm să vă anunțăm că anul acesta ne întâlnim la Târgul Internațional De Carte ”Gaudeamus”!

De ce mergem?

Pentru că iubim lectura, vrem să întâlnim oameni frumoși, să fim prezenți la cele mai importante lansări de carte ale anului 2014 și... pentru cei dintre voi care, din păcate, nu veți fi acolo, vrem să facem o prezentare video în care să vă arătăm cum au decurs evenimentele.

Apropo de evenimente...

Târgul începe Miercuri, 19 Noiembrie și se termină Duminică, 23. Noi vom putea ajunge tocmai sâmbătă, din păcate. Cu toate acestea, știm pe cineva care va fi acolo pe toată durata târgului. Nu numai că vom avea ocazia să ne întâlnim cu partenerul nostru drag, Editura Univers, însă vom putea să și urmărim toate evenimentele pe care ni le pregătește editura, la Standul cu nr. 250, nivel 4.50

Vineri, 21 noiembrie

Ora 15.00

Teatru Era să fiu eu. Adaptare după romanul Era să fiu eu, un roman de Ali Smith, traducere Carmen Scarlet, Editura Univers.

Invitați: Corina Popa, Alexandra Necula, Gabriela Burungiu.

Stand Radio România Cultural (nr. 251, nivel 4.50)

Ora. 17.00

Lansare de carte: Casandra de Christa Wolf, traducere Iulia Dondorici.

Invitați: Carmen Mușat, Luminița Corneanu

Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Sâmbătă, 22 noiembrie

Ora 12.00

Lansare de carte: Copiii paznicilor de elefanți de Peter Høeg, traducere Grete Tartler

Invitați: Alexandra Rusu, Cătălina Miciu

Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Ora 12.45

Dezbatere: implicațiile sociale ale consumului de droguri și lansare a cărții ZeroZeroZero de Roberto Saviano, traducere Patricia Rădulescu.

Invitați: Cristian Teodorescu, Andrei Teodorescu (regizorul documentarului Brigada neagră, o incursiune în subteranele consumului de droguri din București, premiat la Festivalul Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit din 2013).

Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Ora 14.00

Lansare de carte: Sfârșitul poveștii de Lydia Davis, traducere Veronica D. Niculescu

Invitați: Veronica D. Niculescu, Florina Pîrjol, Dana Jenaru

Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Ora 15.00

Lansare de carte: Donul liniștit de Mihail Șolohov, traducere Cezar Petrescu și Andrei Ivanovski

Invitați: Natalia Muzhennikova - Secretar I al Ambasadei Federației Ruse în România,  Armand Goșu, Vasile Ernu

Standul Invitatului de onoare – Rusia

Ora 16.30

Lansare de carte Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire de Gabriel Osmonde (pseudonim Andreï Makine), traducere Irinel Antoniu

Invitați: Cristina Foarfă, Laura Câlțea, Cristian Teodorescu

Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Duminică, 23 noiembrie

Ora 13.00

Lansare de carte: City de Alessandro Baricco, traducere Patricia Rădulescu

Invitați: Andreea Răsuceanu, Mitoș Micleușanu

Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Ora 14.00

Lansări de carte: Reduși la tăcere de Kristina Ohlsson, traducere Petru Iamandi

Invitați: Petru Iamandi, Ciprian Măceșaru, Michael Haulică

Standul Editurii Univers (nr. 250, nivel 4.50)

Ora 15.00

Lansare de carte: Aproape de inima vijelioasă a lumii de Clarice Lispector, traducere Dan Munteanu Colan

Invitați: Simona Sora, Adina Dinițoiu

V-am făcut curioși, nu-i așa?

Iată și câteva cuvinte despre fiecare carte care urmează să se lanseze la târg...

Anul acesta, Editura Univers a pregătit multe surprize cititorilor iubitori de literatură universală. Autori deja cunoscuți publicului român sau pe care ne face plăcere vă vi-i prezentăm acum pentru prima dată vor fi alături de noi cu volume despre care vom vorbi și pe care vă invităm să le răsfoiți la standul nostru cu numărul 250, nivelul 4.50

   1.      Donul liniștit, Mihail Șolohov, traducere Cezar Petrescu și Andrei Ivanovski

Mihail Şolohov (1905–1984) este laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1965. Cu un an înainte, Jean‑Paul Sartre refuzase acelaşi premiu tocmai pentru că nu‑i fusese încă acordat lui Şolohov. 

Primul dintre cele patru volume ale Donului liniştit a apărut în 1928, pe când autorul avea douăzeci şi trei de ani. Cartea a fost imediat recunoscută drept genială, dar asta lui Şolohov i‑a adus şi mari probleme: a fost acuzat de plagiat, principala „dovadă“ împotriva lui fiind că era prea tânăr ca să poată scrie o carte atât de mare. Nu l‑a ajutat nici faptul că, în anii ’40, manuscrisele primelor două volume au „dispărut“. 

A trecut mai bine de o jumătate de secol până când manuscrisele au putut fi răscumpărate şi studiate prin cele mai moderne mijloace. Iar verdictul a fost clar: fără umbră de îndoială, autorul cărţii este Mihail Şolohov.

„În 1926, Şolohov a început să scrie Tikhi Don (Donul liniştit, 1928‑1940), operă care i‑a luat paisprezece ani ca s‑o finalizeze. (…) Cu un profund interes pentru destinele umane care se desfăşoară pe fundalul transformărilor şi tulburărilor din Rusia, Şolohov uneşte în opera lui moştenirea artistică a lui Tolstoi şi a lui Gogol cu o nouă viziune introdusă în literatură rusă de către Maxim Gorki.“ Nobelprize.org

2.      ZeroZeroZero, Roberto Saviano, traducere Patricia Rădulescu

Bestsellerul său din 2006, Gomora, i‑a adus lui Roberto Saviano faima mondială, dar şi o condamnare la moarte din partea membrilor crimei organizate. A fost obligat, de atunci, să trăiască sub pază armată douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru. Între timp a colaborat cu cele mai importante instituţii anti‑drog din lume, iar rezultatul e ZeroZeroZero, o carte devastatoare, care face pentru întreaga planetă ceea ce a făcut Gomora pentru doar o regiune italiană. 

Cocaina, praful alb, cu o puritate 000, este cea mai puternică dintre afacerile multinaţionale de astăzi. Pe seama ei se fac în câţiva ani averi pe care firme uriaşe le pot obţine în decenii întregi. 

Consumatorii sunt peste tot, în toate ţările, în toate mediile, poate chiar în propria ta familie, iar vânzătorii, cei mai nemiloşi care au existat vreodată, se infiltrează diabolic prin orice fisură. Acum totul începe în Mexic şi se întinde ca o ciumă, imposibil de oprit, lăsând milioane de vieţi distruse în cale. „Sunt multe locuri din lume fără spitale, internet, apă curentă. Dar nu şi fără cocaină.“ Africa e deja albă, Rusia e albă, Terra întreagă albeşte văzând cu ochii. Cine o cumpără, cine o vinde, cine ucide în numele cocainei, cine se luptă cu traficanţii? Saviano are mai multe răspunsuri decât oricine altcineva. Şi le dă într‑un carte superb scrisă, într‑un stil viu, dinamic, halucinant şi precis ca poezia pe alocuri, mereu pasionant.

 Te informează, te înfioară, te ţine cu sufletul la gură pagină de pagină.

Trei titluri noi în colecția Globus, condusă din această primăvară de LuciaT:

   3.      Elogiul minciunii, Patrícia Melo, traducere Anca Ferro

  

Patrícia Melo s‑a născut în 1962 în São Paolo, Brazilia. A scris romane, piese de teatru şi scenarii de film. Romanele ei sunt bazate pe intrigi poliţiste şi au drept sursă de inspiraţie, de multe ori, violenţa din cartierele sărace ale marilor aglomerări urbane. În 2001 a câştigat premiul Jabuti, cel mai important premiu literar brazilian, pentru romanul Inferno. 

Pentru romanul O Matador (Ucigaşul, 1995) a primit în 1996, în Franţa, Prix Deux Océans şi în 1998, în Germania, Deutscher Krimi Preis. În 1999, revista „Time“ a inclus‑o într‑o listă care cuprindea cincizeci de „Latin American Leaders for the New Millennium“. Este căsătorită cu dirijorul John Neschling şi au împreună un copil.

Aţi citit vreo carte de genul Cum să te ajuţi singur? Şi? V‑a ajutat? V‑aţi îmbogăţit, v‑aţi făcut prieteni influenţi, aţi slăbit spectaculos, v‑aţi găsit sufletul‑pereche, aţi scris romanul ăla, aţi dărâmat munţii, aţi scăpat de griji? Hm... încă nu? Poate v‑a lipsit şarpele din Elogiul minciunii – cu ajutorul lui personajele Patríciei Melo chiar scapă de griji: Fulvia Melissa se descotoroseşte de soţul incomod, iar José Guber de jobul extenuant de scrib (norma lui era de două romane poliţiste pe lună), îşi găseşte inspiraţia şi ajunge mare autor de best‑seller‑uri de genul Cum să te ajuţi singur. 

Din toate cotloanele cărţii pândesc cobre, vipere, crotali, sâsâie, şuieră, se încolăcesc şi se descolăcesc mai departe (chiar dacă uneori cad în depresie şi refuză să muşte), se târăsc implacabil spre coadă (a lor şi a romanului). Îi auziţi cum fojgăie? Sss, şşş, sss! Parcă totuşi e mai sănătos să râzi din toată inima ca să scapi de griji – la asta chiar că ajută Elogiul minciunii.

4. Sfârșitul poveștii, Lydia Davis, traducere Veronica D. Niculescu

Colecția Globus

Lydia Davis s‑a născut în 1947, în Massachusetts, SUA. A publicat mai multe volume de proză scurtă şi romanul Sfârşitul poveştii, pe lângă eseuri şi traduceri din scriitori francezi ca Gustave Flaubert, Marcel Proust, Maurice Blanchot. A primit numeroase distincţii internaţionale pentru opera ei, cea mai importantă fiind prestigiosul Man Booker International Prize, care i s‑a acordat în 2013. A predat literatură şi scriere creativă la universităţi americane cu tradiţie. A fost căsătorită cu scriitorul Paul Auster, iar în prezent este căsătorită cu artistul vizual Alan Cote. Are câte un fiu din fiecare căsătorie.

Epuizată după ce şi-a căutat ore în şir fostul iubit pe străzile unui oraş necunoscut, o femeie intră într-o librărie şi acolo, printre cărţile în mijlocul cărora încearcă să se regăsească, un bărbat îi oferă o ceaşcă de ceai. Este acesta sfârşitul poveştii? Cum poţi şti care e adevăratul sfârşit? Când te părăseşte iubitul, când te împaci cu gândul, când renunţi să-l mai urmăreşti, când închei cartea despre el? Şi ce înseamnă o poveste de dragoste? E mai întâi povestea sau mai întâi dragostea? Ce înseamnă să iubeşti un bărbat? Poţi învăţa din cărţile scrise de alţii? Poţi scrie apoi povestea pentru alţii?

Totul începe cu sfârşitul în acest roman hiper-lucid şi tulburător despre o dublă obsesie, singurul roman al autoarei de proză scurtă Lydia Davis, câştigătoare a Premiului Man Booker 2013.

   5.  Aproape de inima vijelioasă a lumii, Clarice Lispector, traducere Dan Munteanu Colan

Colecția Globus

Aproape de inima vijelioasă a lumii este povestea unei vieţi trăite cu o intensitate şi o luciditate extreme. Joana, o tânără de familie bună, se străduieşte să împace lumea strălucitoare din mintea ei cu realitatea exterioară, pe care o studiază cu inteligenţa stranie a unei vipere, cum o consideră o mătuşă în copilărie, înainte de a trimite fetiţa orfană la un internat, ca să scape de ea. Viperă o va numi mai târziu şi soţul ei, şocat de miracolele care țâșnesc în cascade din vorbele Joanei.

Clarice Lispector (1920 – 1977) s‑a născut într‑o familie de evrei în Ucraina. Familia a emigrat în Brazilia pe când ea avea mai puţin de un an. A studiat Dreptul în Rio de Janeiro. A publicat peste douăzeci de cărţi: romane, proză scurtă, literatură pentru copii, eseuri şi culegeri de articole de presă. A fost căsătorită cu un diplomat şi l‑a însoţit ani de zile în misiunile sale în Europa. La douăzeci și trei de ani, publicarea primului ei roman, Aproape de inima vijelioasă a lumii, i‑a adus celebritatea peste noapte. 

Printre cele mai cunoscute titluri ale ei, se numără romanele Patimile după G.H. (A Paixão segundo G.H., 1964), Água Viva (1973), Ora stelei (A hora da Estrela, 1974), Un suflu de viaţă (Um Sopro de Vida, 1978). Este adesea numită „marea vrăjitoare a literaturii braziliene”.

Două serii de autor sunt inaugurate acum:

6.      City, Alessandro Baricco, traducere Patricia Rădulescu

Seria de autor Alessandro Baricco

Alessandro Baricco (n. Torino,1958) a studiat filozofia și pianul și și‑a început cariera de scriitor publicând două volume de eseuri despre muzică și articole pentru La Repubblica și La Stampa. În 1991 i‑a fost publicat primul roman, Castele de mânie, pentru care a primit Premio Campiello si Prix Medicis Etranger (1995). În 1993 a întemeiat o școală de creative writing numită Scuola Holden, după personajul lui Saligenger. În același an, romanul Ocean Mare a fost recompensat cu Premiul Viareggio. Romanele Mătase și Fără sânge l‑au consacrat ca fiind unul dintre cei mai traduși scriitori italieni contemporani, ajungând pe primele locuri în topurile de bestsellers din Italia și Franța. Pentru romanul City, a lucrat cu banda franceză Air la albumul City Reading – fragmente din roman în lectura autorului combinate cu muzica trupei. În curs de apariție la editura Univers, romanele Castele de mânie, Ocean Mare, Fără sânge și O poveste. 

„Cartea asta e clădită ca un oraș, ca ideea unui oraș. Mi‑am dorit ca titlul să exprime asta. Şi chiar o face. Poveștile sunt cartiere, personajele sunt străzi. Restul e timp care trece, sete de a rătăci și nevoie de‑a privi. Am călătorit preț de trei ani prin City. Dacă vrea, cititorul poate să meargă pe urmele mele. E lucrul cel mai frumos, dar și cel mai greu din orice carte: Poți oare parcurge drumul făcut de altcineva? În ce privește personajele – străzile –, e câte puțin din toate. Avem un uriaș, un mut, un frizer care în zilele de joi tunde oamenii pe gratis, un general, câțiva profesori, copii care bat mingea, un puști de culoare care trage la coș și nimerește de fiecare dată. Astfel de oameni.“ Alessandro Baricco

7.  .Era să fiu eu, Ali Smith, traducere Carmen Scarlet

Seria de autor Ali Smith

Ali Smith (n. 1962 în Inverness, Scoţia) a debutat în 1995 cu volumul de povestiri Free Love and Other Stories, premiat cu Scottish Arts Council Book Award şi Saltire Society Scottish First Book of the Year Award. Printre romanele celebre ale autoarei se numără Hotel World (2001), The Accidental (2004), Girl Meets Boy (2007). De-a lungul carierei a fost recompensată cu Scottish Arts Council Book Award, Encore Award, Scottish Arts Council Book of the Year Award, Whitbread Novel Award şi nominalizată de două ori pe lista finaliştilor pentru premiile Man Booker şi Orange.

Miles ia cina la nişte oameni pe care nu‑i cunoaşte, invitat de un amic. Înainte de desert, se ridică de la masă, se duce la etaj şi se încuie în camera de oaspeţi. Refuză să mai iasă de acolo. Refuză să scoată vreun cuvânt. Gazdele sunt înnebunite, dar nu‑l pot da afară. Vestea se întinde în toată ţara, transformându‑se într‑un adevărat fenomen social şi mediatic. Printre personajele implicate în povestea lui Miles, se numără o femeie între două vârste, aflată într‑un moment de răscruce al vieţii şi al carierei ei, un bărbat trecut de prima tinereţe, afectat de pierderea partenerului de viaţă, o octogenară pe care familia vrea s‑o interneze împotriva voinței ei într‑un cămin de bătrâni şi o fetiţă deșteptissimă de nouă ani, a cărei inteligenţă precoce îi atrage antipatia colegilor şi a profesorilor.

 Triumful cel mare al cărţii e în slalomul înnebunitor printre jocurile de cuvinte, care transformă Era să fiu eu într‑o palpitantă cursă printre obstacole, ca un thriller lingvistic cu personaje experte în dezamorsarea bombelor de limbaj. Deşi absent în cea mai mare parte a romanului, Miles marchează vieţile celor din jur. În acelaşi timp ne deschide ochii către o realitate incomodă, una din care fiecare dintre noi şi‑ar putea dori să evadeze, la un moment dat. Ţi s‑ar putea întâmpla şi ţie.

8. Colecția Romanul Secolului XXI

Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire, Gabriel Osmonde, Traducere Irinel Antoniu

În 2011, Andreï Makine dezvăluia că el se ascunde în spatele pseudonimului Gabriel Osmonde. Sub această semnătură apăruseră patru romane: Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire (2001), Cele 20000 de femei din viaţa unui bărbat (2004), Lucrarea iubirii (2006) şi Alternaştere (2011, în curs de traducere la Univers), care stârniseră interesul criticilor literari atât prin curajul şi subversivitatea scriiturii, cât şi prin misterul identităţii autorului. Câştigător al Premiului Goncourt pentru romanul său din 1995 Testamentul francez (tradus la Univers în 1997), scriitorul de origine rusă se bucura de un mare succes de public şi de critică pentru cărţile apărute sub numele său. Şi totuşi, în acel interviu, el mărturisea: „Makine nu este numele meu adevărat. Osmonde este mai adânc ancorat în mine decât Makine“.

Laura B., o femeie foarte inteligentă, de vârstă mijlocie, cu o existență burgheză de care fiicei ei îi e rușine, se întreabă dacă viața aceasta, care seamănă cu aceea a unui pește într‑un acvariu, mai merită trăită. Ceea ce descoperă ea treptat este că, în această toamnă indiană a vieţii ei, mai sunt posibile iubirea, senzualitatea dezlănțuită și pasiunea extremă.

     9. Copiii paznicilor de elefanți, Peter Høeg, traducere Grete Tartler

Colecția Romanul secolului XXI

Peter Høeg (n. 1957, Copenhaga) a debutat în 1988, cu volumul Reprezentare despre secolul al XX‑lea, care a fost tradus şi sub titlul Istoria viselor daneze. A publicat apoi Povestiri despre noapte, care a atras atenţia criticii asupra sa şi i‑a adus mai multe premii literare. Însă cartea care l‑a consacrat în plan internaţional, a fost tradusă în peste treizeci de ţări şi a rămas timp de douăzeci şi şase de săptămâni în lista de best‑sellers a ziarului New York Times a fost Cum simte domnişoara Smilla zăpada, publicată în 1992. A mai scris romanele Marginalii (1993), Femeia şi maimuţa (1996), Fata tăcută (2006) şi Copiii paznicilor de elefanţi (2010).

„Dacă vrei să te împrieteneşti cu cineva care are un elefant, trebuie să ai loc şi pentru elefant.“ Elefantul e un simbol al problemelor. Peter, un puști de paisprezece ani, își descrie viața într-o lume a adulţilor plină de probleme pe care le rezolvă copiii. Adulți incompetenți, salvaţi de copii. Un roman comic, dar și o experiență spirituală despre libertate. Vrea Peter Høeg să ne păcălească frumos cu un roman autobiografic? Probabil. Peter, autorul sau naratorul, cum vreţi, îşi are şi el elefantul său, ca noi toţi. (Sandra Ishura, membru booktopia.ro)

10.   Casandra de Christa Wolf, traducere Iulia Dondorici

Colecția Romanul secolului XX

Christa Wolf (1929‑2011) este una dintre cele mai cunoscute scriitoare germane ale secolului al XX‑lea, originară din fosta Republică Democrată Germană. Romanul Der geteilte Himmel (tradus în română la editura Univers sub titlul Cerul dragostei), publicat în anul 1963, i‑a adus Christei Wolf primul premiu literar al Academiei de Arte din RDG – premiul Heinrich Mann. A publicat apoi romane, povestiri, scrisori, discursuri, scenarii, ajungând să fie o scriitoare foarte cunoscută în Germania și tradusă în lumea întreagă.

După unificarea Germaniei, cu toate atacurile jurnaliștilor care îi reproșau aprig faptul că fusese membră a Partidului Socialist Unit al Germaniei, Christa Wolf a reuşit să‑şi păstreze o imensă popularitate. Unul dintre biografii ei nota: „Christa Wolf era un cult“. În 1989, Christa Wolf a fost propusă pe lista candidaţilor la Premiul Nobel pentru literatură. Romanele Medeea. Glasuri și Casandra reprezintă o îndepărtare a autoarei de temele contemporane pentru a căuta în istorie personaje și modele universal valabile, în orice epocă. În martie 2002, la Târgul de carte de la Leipzig, Christa Wolf a fost distinsă cuPremiul Cărţii Germane pentru întreaga operă.

Iat‑o pe fiica regelui troian Priam, vestita profetă Casandra, sosind în faţa porţilor cetăţii Micene în carul cu prizonieri al eroului grec Agamemnon. Ştie că va fi ucisă înainte de asfinţitul soarelui şi îşi rememorează viaţa, o existenţă excepţională pentru o femeie a acelor vremuri, ce culminează în momente de o intensitate şi un dramatism emoţionant. Christa Wolf imaginează biografia fascinantă a unei figuri feminine atât de controversate din mitologia antică, reuşind să ne facă să o simţim ca pe o contemporană a noastră.

   

11. Cei șapte nebuni de Roberto Arlt, traducere Lavinia Similaru

Colecția Romanul secolului XX

Roberto Arlt (1900‑1942) a fost un prozator, dramaturg, ziarist şi inventator argentinian, fiind considerat primul scriitor modern în Argentina. Scriitori ca Ricardo Piglia sau Roberto Bolaño i‑au fost discipoli, iar Julio Cortázar îl recunoştea ca maestru. S‑a remarcat ca precursor al teatrului social şi al existenţialismului. Unele dintre operele sale (Trei sute de milioane, Saverio cel crud, Cei şapte nebuni, Jucăria furioasă) au fost adaptate cinematografic. Erdosain, protagonistul romanului Cei şapte nebuni (1929), este un erou existenţialist, care străbate străzile din Buenos Aires „cu moartea în suflet“, conştient de „zădărnicia de a trăi fără iluzii“. Este un inventator care, împreună cu Astrologul, visează la o societate nouă, care nu se poate baza decât pe minciună, căci „oamenii nu se cutremură decât cu minciuni“. O societate în care îşi vor găsi locul genii apocrife, literaţi de tejghea, inventatori de cartier, profeţi de parohie, oameni politici de cafenea, filosofi de centre recreative, cruciaţi ai furculiţei şi mistici ai oalei. Însă, din păcate, societatea aceasta fictivă seamănă prea mult cu cea în care trăim; după cum ne avertizează autorul, „în realitate se întâmplă la fel şi nimeni nu condamnă“. Astrologul nu face decât „să aplice un principiu vechi pus în practică de toţi escrocii şi reorganizatorii omenirii.“

   12.Reduși la tăcere de Kristina Ohlsson, traducere Petru Iamandi

Colecția Enigma

Kristina Ohlsson (n. 1979) este politolog de profesie şi până de curând a condus departamentul antitero din cadrul OSCE. A mai lucrat pentru Serviciul Suedez de Securitate, Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării Naţionale din Suedia, unde a funcţionat ca expert în conflictul din Orientul Mijlociu şi politica externă a Uniunii Europene. Primul ei roman, Nedoriţi (2009; Univers, 2012), s‑a bucurat de o primire extraordinară din partea criticii de specialitate şi a câştigat Premiul Gold Pocket.

Un preot militant pentru drepturile imigranţilor pare să‑şi fi ucis soţia şi apoi să se fi împuşcat. Un străin pare să fi murit într‑un banal accident rutier. Dar anchetatorii din subordinea inspectorului Alex Recht trebuie să vadă dincolo de aparenţele înşelătoare şi, pe fundalul sumbru al iernii suedeze, să reconstituie un puzzle al dramelor sociale şi familiale care au condus la crime. Intriga detectivistică se împleteşte cu analiza psihologică şi thrillerul, iar rezultatul este o carte captivantă care a impus‑o pe Kristina Ohlsson printre cei mai importanţi autori din literatură poliţistă scandinavă.

Citeşte mai mult...

Bariera nonculorilor, sigiliul timpului

Până la începutul secolului al XX-lea, fotografii din lumea întreagă nu și-au putut imortaliza prezentul întocmai prin propriile perspective, ducând lipsă de colorit. Astfel, realitățile scoase în relief prin contrastul tonal au rămas schițate în fotografie și conturate prin privirile publicului. Cu alte cuvinte, coloritul putea fi compensat din punct de vedere artistic de interpretări ale realității.

Pe parcursul anilor, tot apropiindu-ne de secolul al XX-lea, coloritul fotografiilor a devenit din ce în ce mai abudent. Cu toate că acest lucru ar fi trebuit să înlocuiască fotografiile alb-negru, în mod paradoxal, tocmai din această cauză au rămas la fel de abordate și în zilele noastre: în timp ce coloritul abundent încărca destul de mult textura fotografiei, fotografiile alb-negru ofereau privitorilor o perspectivă proaspătă și, pe cât de simplă, pe atât de complexă.

Alb-negrul ar putea fi caracterizat printr-o complexitate artistică mai profundă, într-adevăr. Îmi amintesc când am scos din podul bunicilor cutiuța prăfuită cu poze din anii de început ai sufletelor lor sălbatice, libere și nonconformiste. În prezentul lor păreau să se înghesuie prea multe gânduri, prea multe minute care se tot scurgeau și prea puține vorbe. Urmăream un film mut, tot trecându-mi pozele printre degete. Atunci, am privit culorile alb și negru ca pe o pânză, în spatele căreia se ascundeau toate acestea. Pânza, totodată, era simbolul unui sigiliu peste care știam că eu n-aveam cum să trec niciodată.

Am găsit poze cu marea îmbibată în cerneală, cu cerul în nuanțe timide de gri, cu fața tânără a bunicii, tăcută, mângâiată de pistrui, și încă neatinsă de furtunile vremii și mi-am trecut ușor sufletul printre ele. Din păcate, același sigiliu al timpului n-a lăsat gândurile mele să treacă mai departe de ceea ce știam și vedeam deja. Îngropată undeva în trecut, realitatea noncoformistă și liberă a bunicilor mei era încă în plină acțiune; alb-negrul mă convinsese că s-a încheiat.

               

               

Nu numai pe hârtie, dar și pe ecrane s-au abordat perspectivele alb-negru. Desigur, complexitatea din spatele nuanțelor monotone rămâne cu aceeași valoare, precum în fotografii, creându-se cadrele din ce în ce mai semnificative și mai realistice. De data aceasta însă, pentru că sunt dispuse unei iluzii a mișcării datorată fenomenului phi (care tocmai fusese descoperit), ele se transformă în filme. Pentru multă vreme de la apariția lor, filmele au fost tratate cu dispreț de către oamenii serioși, însă mai târziu s-a ajuns la conotațiile de astăzi – nostalgie, de natură istorică.

Așa cum fotografiile în nuanțe de alb-negru continuă să fie abordate în zilele noastre, la fel se întâmplă și cu ele: Sin City, The Phantom of the Opera și altele. 

Citeşte mai mult...

Cum să salvezi lumea de unul singur

ISBN: 978-606-8530-37-6
Data apariţiei: iunie 2014
Număr de pagini: 402
Tip copertă: broșată
Format: 10,7×17,8 cm
Colecţie: Cărțile Arven

                Cu toate că primul volum din seria ”Invadatorii” de Andrei Trifănescu a apărut în rafturile librăriilor de ceva timp, am reușit, într-un final, să îl aduc și în rafturile bibliotecii mele. Deși cartea doar temporar, tot am avut șansa de a o citi, datorită unui proiect inițiat de mai mulți bloggeri, care presupune promovarea ei prin mai multe recenzii. Bineînțeles, pentru că e vorba de cărți, ne-am alăturat și noi.

                Nu sunt o cititoare (prea înrăită) a genului SF. ”Specimenul” a fost, încă de la început, o provocare pentru mine, din nouă motive: întâi faptul că este un volum de debut (al unui autor apropiat de vârsta mea), iar mai apoi, pentru că aparține tocmai acestui gen. Cu toate acestea, am înscris blogul în proiect și m-am apucat de treabă, puțin sceptică, ce-i drept, însă gata pentru o nouă provocare.

                 Specimenele nu au amintiri. Viețile lor nu contează, nu au familii, nu au prieteni, dorințe, aspirații. Au totuși o misiune: să salveze lumea. Pe parcursul cărții am avut destul de multe surprize, spontane și destul de complexe. Întâi a fost prologul, pe care am avut șansa să îl citesc anul trecut și care mi-a stârnit curiozitatea încă de atunci. A urmat primul capitol, care m-a introdus imediat în atmosfera insulei, datorită dinamismului, cred, dar și a micilor descrieri presărate pe alocuri. Pentru că am pătruns atât de bine în atmosfera de acolo, la fel de mult m-am și atașat de protagonist, specimenul 0039.

       Așa cum au scris mai mulți, din câte am citit, volumul începe cu o asemănare grozavă cu seria ”Jocurile Foamei” și mă simt nevoită să precizez și eu același lucru. Într-adevăr, trăirile lui 0039 îți dau o senzație de deja vu, iar într-un final, îți dai seama că ai mai citit ceva asemănător pe parcursul aventurii lui Katniss Everdeen. În ciuda acestei asemănări introductive, conținutul cărții se ramifică din ce în ce mai mult către aspecte care nu numai că diferențiază cele două serii, dar care trag și o linie între ele, delimitându-le și transformându-le în două manuscrise care nu au nicio legătura unul cu celălalt.

Suspansul a atins cote maxime în cele mai multe dintre scenele care chiar asta trebuiau să facă – să te țină cu sufletul la gură. Am remarcat, în mod deosebit, scena întâlnirii cu cel de-al doilea specimen. Cred că aceea a fost scena care m-a pătruns cel mai mult. Un alt aspect care m-a încântat și surprins, în același timp, au fost perspectivele diferite ale acțiunii; naratorul mi-a oferit șansa de a vedea lucrurile prin ochii mai multor personaje. Asta s-a întâmplat și in timpul scenei întâlnirii cu cel de-al doilea specimen. De aceea, acțiunea a fost de două ori mai tensionată, mai încărcată de emoție și mai pătrunzătoare.

Un aspect ușor dezamăgitor al primului volum ar fi însuși personajul principal, despre care îmi dau seama că nu am aflat mai nimic. Dacă mi-ar cere cineva să îi fac o caracterizare, nu aș ști ce să scriu în ea. Specimenul 0039 nu a evoluat în niciun fel, nici nu a involuat, ci a stagnat. Cu toate că a fost supus mai multor experiențe conturate chiar foarte mult, acestea nu și-au pus amprenta și asupra caracterului său. De aceea, 0039 nu a fost implicat nici în procesul ”dezumanizării”, nici în cel al progresului interior, ci, așa cum am spus, a stagnat la acest capitol. Îmi doresc cu adevărat ca în volumul al doilea să aflu mai multe lucruri despre protagonist și să fiu martoră la felul în care acțiunea cărții îl afectează și pe el, pentru că el este cel care mă conduce printre paginile cărții. Nu aș vrea să merg cu un necunoscut, nu-i așa? Tot din această cauză cred că s-a produs și alternanța mult prea grăbită a iubirii, în care protagonistul ajunge să se îndrăgostească pentru a doua oară, într-un timp destul de scurt, având în vedere faptul că prima oară s-a sfârșit chiar tragic.

Nici despre celelalte personaje nu am aflat foarte multe, însă mă bucur că au fost prin preajmă, la un moment dat și au contribuit la acțiunea cărții. Diversitatea e întotdeauna importantă.

Insula nu a fost un loc chiar atât de greu de îndurat, însă evenimentele ulterioare petrecute în casa unuia dintre puținii oameni rămași în viață deja încep să pregătească cititorul pentru ce e mai rău: adevărul dureros din spatele tuturor întâmplărilor, cea de-a doua etapă a Specimenelor, în care 0039 trebuie să se descurce singur, de data aceasta și (părăsind sfera trăirilor lui 0039), trăirile coordonatorilor.

Finalul volumului s-a prezentat precum prologul – confuz, bine structurat, lăsând în urma lui o multitudine de întrebări care încă își așteaptă răspunsul. Nu am fost dezamăgită. Nu am fost nici foarte încântată, de multe ori, însă nici nu regret timpul petrecut lecturării.

”Specimenul” m-a aruncat într-o realitate dură, înspăimântătoare și aproape lipsită complet de umanitate. În ciuda vârstei destul de fragede a autorului, talentul nu poate scăpa neobservat din stilul lui de scris. La fel pot spune și despre originalitate. Seria are potențial - tema ei funcționează precum o momeală pentru pești, unde peștii suntem noi, cititorii.

Felicităi, Andrei, atât pentru munca depusă, cât și pentru rezultatul ei deosebit!

Citeşte mai mult...

Vreau cafea și o carte bună - CONCURS

UPDATE: Am afișat câștigătoarea în formularul de mai jos și o rog să trimită un mesaj, fie pe pagina de facebook, fie pe e-mail (artquakeee@yahoo.com), cu adresa la care putem trimite premiul.

Termenul limită pentru trimiterea datelor este 17 Noiembrie. Dacă nu le primim până atunci, vom fi nevoiți să alegem alt câștigător.

Felicitări și mulțumim tuturor pentru participare! În curând, un nou concurs.

Dă fuga la bucătărie și pregătește-ți o cafea, pentru că de cărți ne ocupăm noi! :)

Împreună cu partenerul nostru, editura Univers, am pregătit un alt pachet format din două cărți faine, care vor porni către unul dintre voi.

Tot ce trebuie să faci este să completezi corect formularul de mai jos și să aștepți cuminte până pe 15 NOIEMBRIE, când îți vom spune dacă ai câștigat sau nu.

a Rafflecopter giveaway

În același timp, am dori să facem un anunț.

Editura Univers ne invită pe toți la un eveniment la căldură, cu ceai cald și povești.

Povești despre Rusia. Ceai cu Alexandr Soljenițîn este numele întâlnirii la care ne invită. Va avea loc sâmbătă, 1 noiembrie, la Librăria Bastilia și face parte din CDPL.Fest-ul cu numărul 30 organizat de un cristian și CDPL.

Invitați să vorbească despre poveștile rusești, despre literatura lui Alexandr Soljenițîn și experiențe personale din jurul acestor teme sunt Octavian Soviany și Vasile Ernu.

”Noi vă așteptăm cu samovarul pregătit, cu Russian Caravan și cărți de Soljenițîn gratuite, care vor putea să vă completeze colecția.”, ne asigură ei. :)

Citeşte mai mult...

5 Povești care rămân cu tine

Cu toate că toamna n-a prea vrut să rămână pe la noi, filmele, cărțile și serialele au tot aparut, încă de la începutul ei, obligându-ne să mai luam o pauză de la problemele de matematică, clasicii literaturii române și lecțiile interminabile la biologie (că doar vacanța de vară a fost scurtă, nu?).

Așadar, anul 2014 continuă să ne surprindă. Am pregătit pentru voi 5 noi apariții din industria cinematografică, abstracte, pline de suspans și informație. În plus, cu toții avem nevoie de ceva care să ne distragă puțin de la faptul că preferatul nostru, Game of Thrones, revine tocmai în aprilie 2015.

#1 American Horror Story: Freak Show

În primul rând, serialul acesta, în toate cele trei sezoane de până acum, a fost absolut minunat. Personaje puternic conturate, poveste diferită în fiecare sezon, fără clișee, nimic previzibil, foarte complexă și așa mai departe. Dacă mi-ar cere cineva să decid care a fost sezonul meu preferat dintre toate, nu aș ști ce să răspund.

În al doilea rând, ceea ce nu cred că-i o surpriză pentru fani, cel de-al patrulea sezon tocmai ce a început, sub numele de ”Freak Show”.În ceea ce privește povestea acestui sezon, se pare că producătorul Ryan Murphy a avut o sursă de inspirație de undeva din anii '90 – una dintre fotografiile Susanei Meiselas, intitulată ”Carnival Strippers”. După ce s-a convins că tema carnavalului este, fără doar și poate, cea mai bună alegere pentru următorul sezon, producătorul le-a prezentat fotografia și actrițelor Jessica Lange și Sarah Paulson, care au fost la fel de încântate precum Ryan.

Ryan a încercat să readucă pe ecrane viața de carnaval a anilor 90 și, prin aceeași temă, să combată, într-un fel, discriminarea adresată celor născuți cu probleme, malformații ale fizicului. Multe dintre personajele care apar în acest sezon se prezintă la fel de reale precum sunt în viața cotidiană, pe când altele au fost supuse efectelor speciale. Cu toate acestea, Ryan le pune în valoare complexitatea individuală, folosindu-se chiar de poveștile lor de viață, pe când ele își dovedesc curajul de a se afișa în fața întregii lumi.

#2 How to Get Away With Murder

Primul sezon al serialului încadrează primul semestru la facultatea de drept din Statele Unite, toate lecțiile pe care studenții le învață și aplicarea lor în viața de zi cu zi. Profesoara Annalise Keating, în același timp avocată de succes, își predă lecțiile total diferit față de alți profesori, într-un mod cât mai practic și mai eficient.

Fiecare episod se bazează pe un caz, pe care Annalise încearcă să îl câștige cu ajutorul celor doi asistenți ai săi, Frank (Charlie Weber) și Bonnie (Weil) alături de cinci studenți aleși în urma unui exercițiu practic. Într-un interviu adresat producătorului, acesta afirmă că își dorește să facă fiecare crimă să pară ca și când oricare dintre noi ar fi putut s-o comită, adică orice om normal supus unor circumstanțe extreme.

Acțiunea îmbibată în suspans și mister se conturează în jurul dinamismului dintre personaje, mai ales al conflictului perpetuu dintre studenții care se zbat să își dovedească valoarea în ochii doamnei Keating și al romantismului (vinovat) dintre unele personaje.

#3 Gotham

După cum mulți dintre noi știm, Gotham e, fără doar și poate orașul lui Batman. De data aceasta însă, producătorii își doresc să se axeze pe două idei – corupția orașului de dinainte de implicarea lui Batman și felul în care antagoniștii pe care îi cunoaștem din benzile desenate  DC devin mai mult decât criminali obișnuiți. De fapt, unul dintre producătorii executivi, Danny Cannon, afirmă că serialul se va apropia cel mai mult de ”Arrow” și îl prezintă ca pe un ”spectacol cu polițiști de modă veche”.

#4 Constantine

Pe cartea de vizită a lui John Constantine scrie ”exorcist specializat în arte întunecate”. Da… fanilor supranaturalului ar trebui să le placă asta. John știe că este înzestrat cu ceva, așa că își sacrifică timpul pentru alungarea demonilor care pun stăpânire pe sufletele oamenilor din jurul lui. Mai mult, de partea lui Constantine stă chiar un înger din Vechiul Testament, care ajută și el la nimicirea celor damnați.

Totodată, fanii serialului ”True Blood” vor avea o surpriză plăcută, astfel încât Lucy Griffins va juca rolul lui Zed, cu toate că apariția personajului în cadrul episoadelor este nedeterminată în spațiu și timp. La fel se întâmplă și cu celelalte personaje secundare, așa că nu vă atașați prea repede de ele. Nu știm când și dacă urmează să mai apară în episoadele ulterioare.

#5 Forever

Un alt subiect interesant este abordat de ”Forever”, cu Ioan Gruffudd în rolul protagonistului, Henry Morgan, care lucrează la morga unui spital. Nu ar fi chiar atât de dubios dacă Henry nu ar avea 200 de ani și dacă nu ar fi nemuritor. Ei bine, este. Și, pe de altă parte, nu degeaba lucrează la morgă, ci ca să investigheze cadavrele în căutarea răspunsului pentru imortalitatea lui. Așadar, Henry nu mai îmbătrânește, deci are tot timpul din lume, literalmente, să își dezvolte abilitățile și să acumuleze cât mai multă informație. De unde au pornit toate acestea? De la reîncarnarea subită, manifestată după prima lui moarte.

Nu știu ce aveți voi de gând să faceți, dar eu cu siguranță am să le urmăresc pe toate până la ultimul episod. În caz că veți face și voi același lucru, vă așteptăm cu păreri! :)

Citeşte mai mult...

Cum să pătrunzi în mintea unui schizofrenic

„Pe 11 noiembrie, Lowboy alerga să prindă metroul”. Cu fraza aceasta, John Wray deschide un amalgam de cuvinte în spatele cărora se zbate să iasă la suprafaţă o lume nouă, prea puţin abordată în general, cu senzaţii noi, gânduri abstracte şi întâmplări minuţioase. Nu pot să spun decât că, la început, titlul cărţii m-a determinat cel mai mult să o citesc – „Lowboy”. M-am aşteptat, ce-i drept, să fie o lectură diferită de ceea ce am citit până acum, din toate punctele de vedere, datorită titlului şi, mai apoi, datorită descrierii destul de vagi pe care am găsit-o pe cea de-a patra copertă.

Stilul lui John Wray este complex, minuţios, un pic dificil de urmărit. Pentru cei pasionaţi de scris mai ales, stilul lui e un exerciţiu extrem de constructiv.

Lowboy, aşadar, este un adolecent de 16 ani care reuşeşte, într-un fel, să evadeze din ospiciul de boli mentale. Primul loc spre care se grăbeşte să ajungă, aşa cum sugerează şi fraza iniţială a cărţii, este metroul. Metroul nu numai că este un loc fizic sigur pentru Lowboy, ci este şi unul spiritual, cu toate că şi aici trecutul îl urmăreşte într-o manieră nu tocmai plăcută. Pe parcursul unei singure zile în care are loc întreaga acţiune a cărţii, Lowboy se regăseşte în metrou de cele mai multe ori.

N-ai să poţi să pătrunzi în mintea unui schizofrenic mai mult decât ai să pătrunzi prin cartea asta imprevizibilă şi abstractă.

Pe de altă parte, perspectiva naraţiunii mai conturează încă un alt personaj, mama lui William Heller, aka Lowboy, pe care acesta o numeşte întotdeauna Violet. Violet are în vedere ajutorul unui alt personaj, detectivul Laatef, cel care investighează cazul lui Lowboy şi care speră să-l prindă pe băiat. Cu toate acestea, deşi amândoi, atât Violet, cât şi Laatef îşi doresc să-l aducă înapoi pe tânărul schizofrenic, motivul din spatele aceleiaşi dorinţe este diferit în ambele situaţii: Laatef speră să-l prindă pentru ca acesta să nu rănească pe cineva, pe când Violet spera ca nu cumva cineva să-l rănească pe el. Motivele nu sunt tocmai ascunse, însă scopul este bine întemeiat din partea amândurora. Astfel, cea de-a doua parte a cărţii are în vedere cazul detectivului Laatef şi a mamei îngrijorate, care devine, pe parcurs, mai mult decât un simplu caz.

 Succesiunea scenelor te va lăsa cu sufletul la gură - se vor termina când nu te aştepţi şi vor continua de unde nici nu te gândeşti. 

Totodată, apare şi cel de-al patrulea personaj, în antiteză cu eroul suferind de schizofrenie – Emily. Emily, deşi mai înaintată în vârstă cu un an decât Lowboy, este cea care şi-a potrivit o mare parte a copilăriei în funcţie de gândurile, dorinţele şi nevoile prietenului său (cel mai bun). Până ca motivul acestor acţiuni să devină mai clar, capitolele au continuat într-o manieră destul de confuză şi greu de urmărit. Totuşi, personajul care a ajutat cel mai mult la descoperirea adevărului nu a fost Lowboy, nici detectivul, ci Violet, care a aşezat piesele unui puzzle încet şi calculat, un puzzle al vieţii fiului său, povestind despre boala lui şi despre felul în care s-a prezentat pe parcursul anilor.

Fiecare personaj este atât de puternic conturat, încât vei reuşi cu uşurinţă să te contopeşti cu gândurile şi acţiunile lor. Bineînţeles, asta ne şi dorim atunci când citim ceva, nu-i aşa?

Revenind asupra lui Lowboy, încă aflat într-un metrou din New York, acesta continuă să-şi pună întrebarea „De ce m-am născut?”, cu toate că răspunsul este mereu acelaşi, „ca să salvez lumea”. Planul eroului este de a salva lumea, în adevăratul sens al cuvântului, fiind ferm convins că întreaga existenţă umană avea să fie rasă de pe faţa Pământului din cauza încălzirii globale. În acelaşi timp, el cunoaşte toate datele exacte în care are să se întâmple catastrofa. Pentru a opri încălzirea globală, catastrofa uriaşă, Lowboy se gândeşte că singurul lucru pe care îl poate face este acela de a trece de bariera propriului sine, de a se pierde în lume, a le cunoaşte cotidianul şi a prelua toate aceste lucruri şi pentru el, care este atât de diferit de restul celorlalţi – „special”, aşa cum îl numeşte Violet - "Ordinea lumii nu este şi ordinea mea"- Astfel, Lowboy începe cu primul lucru pe care l-ar face un adolescent de vârsta lui: sexul.

Fiecare concept are ceva nou de spus, cartea este plină de informaţie nouă, aşa că la sfârşitul lecturii, cu siguranţă vei învăţa ceva din paginile ei.

La un moment dat al lecturii, am devenit conştientă de faptul că aproape fiecare dintre personajele prezentate mai sus sunt conturate în jurul unui nume fals, unei porecle. De aceea, m-am gândit care ar fi putut fi semnificaţia lor. Pentru „Lowboy” nu a fost greu, deşi a durat ceva până să fie explicată: „Un lowboy este ceva inutil, nu ca un highboy”. Porecla a rămas contopită cu sinele lui William Heller, ceea ce înseamnă că acesta a acceptat definiţia şi, mai mult, a crezut în ea. Pentru Laatef care, de fapt, se numeşte Rufus Lamarck, semnificaţia ar putea fi simplul fapt că lucrează sub acoperire, dar s-ar putea acoperi la fel de bine de sinele lui rigid, singuratic. Lowboy o numeşte pe mama lui „Violet”, datorită faptului că ea este motivul pentru care el se află în suferinţă, aşadar ea îi aparţine lui, ca o compensare pentru situaţia actuală. De aceea, se decide să îi spună simplu Violet.

Cât despre Emily, cea care nu are niciun fel de poreclă, se prezintă ca un simbol al dragostei aflată la cote maxime, care ar face orice pentru Lowboy, participând inclusiv la „salvarea lumii” pentru el. Lowboy, desigur, cunoaşte toate aceste lucruri şi, deşi ataşat în felul lui de Emily, scopul lui este mai important decât persoana cu ajutorul căreia îşi pune planul în aplicare.

Cel mai interesant aspect al cărţii nu este neapărat boala lui Lowboy, ci felul în care aceasta se împleteşte cu vârsta lui, perioada adolescenţei, care şi ea prezintă probleme, atât din partea mediului intern, cât şi din a celui extern. De fapt, la un moment dat chiar apare o scenă în care Lowboy nu îşi poate cumpăra nici măcar câteva gogosi fără să pornească un conflict între el şi vânzătoare. Cu toate acestea, "Lowboy" nu este o carte obişnuită, asta-i clar, şi din această cauză, John Wray poate fi considerat un artist adevărat.

Nu în ultimul rând, ideea lui John Wray cu ajutorul căreia a jonglat cu cuvintele în „Lowboy” va rămâne cu tine mult timp după ce ai terminat de citit cartea.

"Lowboy este o altă odisee urbană a unui Ulise suspendat între două lumi."

Mulţumim, din nou sponsorului nostru, editura Univers, pentru şansa de a citi această carte. Totodată, cartea poate fi comandată de AICI.

Citeşte mai mult...

Ce mai e nou prin rafturile editurii?

Timpul trece, toamna nu întârzie să-şi facă simţită prezenţa, iar noi ne bucurăm în continuare de cărţi. Editura Univers ne pregăteşte pentru un amalgam de titluri noi în toamna aceasta. Vă gândiţi la ce mă gândesc şi eu? O carte bună, o ceaşcă de ceai şi o pătură călduroasă, într-o zi ploioasă de octombrie. Răsfăţ, nu altceva!

Două dintre titlurile editurii Univers care se află în pregătire sunt deja pe cale să apară în rafturile librăriilor. Mai mult, vor face parte din programul Festivalului Internaţional de Carte Transilvania, în Cluj, între 7 şi 12 octombrie, unde puteţi merge şi voi. Aşadar, pe lângă multe alte surprize pe care le are în vedere Festivalul, veţi putea face cunoştinţă cu:

- Cronici romanţate, Boris Vian

- Blestem curgerea timpului, Per Petterson, volum ce inaugurează o nouă serie de autor, dedicată scriitorului norvegian.

Toate acestea vor avea loc în piaţa centrală a Clujului:

Joi, 9 octombrie, ora 16.00: Book Hunt, în colaborare cu Asociația Dare to Dream

Vineri, 10 octombrie
17.00-18.00 Lansări de carte: 
Cronici romanţate de Boris Vian (traducere de Diana Crupenschi). Participă: Ştefan Baghiu şi Alex Goldiş. 
Blestem curgerea timpului de Per Petterson (traducere de Karmen Bålko). Participă: Excelenţa Sa Doamna Tove Bruvik Westberg, Ambasador al Regatului Norvegiei în România, Sanda Tomescu Baciu şi Irina Petraş.

Sâmbătă, 11 octombrie
18.00-19.00 Seară de lectură din autori norvegieni:Hanne Ør

stavik, Lars Saabye Christensen, Jostein Gaarder, Per Petterson. Participă: Hanne Ørstavik,Excelenţa Sa Doamna Tove Bruvik Westberg, Ambasador al Regatului Norvegiei în România, Sanda Tomescu Baciu, Irina Petraş, doctoranzi şi studenţi ai Departamentului de Limbi şi Literaturi Scandinave din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”.

19.00-20.00 Lansare de carte: Iubire de Hanne Ørstavik (traducere de Aurora Kanbar şi Erling Schøller), Editura Univers. Prezintă: Sanda Tomescu Baciu şi Irina Petraş. Cu participarea autoarei şi a Excelenţei Sale Doamna Tove Bruvik Westberg, Ambasador al Regatului Norvegiei în România.

Detalii aici: Avalanşa lansărilor. Programul complet al Festivalului Internaţional de Carte Transilvania

Câteva cuvinte despre cele două titluri :)

Cronici romanțate, Boris Vian

Traducere Diana Crupenschi (reeditare)

Seria de autor Boris Vian

Volumul cuprinde prima piesă a lui Boris Vian tradusă în românește, Ecarisajul pentru toți, urmată de seria de Cronici romanțate apărută în volumul de opere complete. Ecarisajul pentru toțieste una dintre cele mai cunoscute piese ale lui Vian, în care umorul negru, absurdul și jocurile de cuvinte amintesc teatrul lui Eugène Ionesco. Cât despre Cronicile romanțate, acestea fac parte dintr‑o categorie de texte aparte scrise de Vian și apărute inițial în publicații periodice precum săptămânalul La Rue: colorate, incisive, ciudate sau sobre, Cronicile sunt un dublu portret, al epocii lui Vian și al preocupărilor autorului: viața mondenă, jazz‑ul, automobilele, literatura, stilul de viață american.

Despre Boris Vian (1920‑1959) s‑au spus tot felul de lucruri: „copil teribil al literaturii franceze“, „autor al celui mai sfâşietor roman de dragoste din literatura lumii“ (Raymond Queneau), stea căzătoare în peisajul cultural extrem de animat al Franţei anilor ’40-’50, acest inginer‑scriitor‑muzician‑actor este mai întâi de toate cunoscut ca scriitor, în special datorită romanului său Spuma zilelor. Înzestrat cu o extraordinară imaginație și cu o ușurință de a scrie remarcabilă, Boris Vian a publicat mai multe romane (Spuma zilelor, Iarba roșie, Smulgătorul de inimi, Femeile nu‑și dau seama), nuvele, piese de teatru, poeme.

Blestem curgerea timpului, Per Petterson

Traducere Karmen Bålko 

Seria de autor Per Petterson

Când lumea pare a se nărui în jurul lui Arvid – un divorț iminent, diagnosticarea unei maladii grave a mamei lui, situaţia politică a lumii –, amintirile sunt cele care‑l ajută să găsească un sens în inexplicabil și să nu se scufunde definitiv. Un roman despre nostalgie, singurătate, despre relații de familie complicate și despre necruțătoarea trecere a timpului. „Petterson, într‑un scris fără pretenții, dar cu o abilitate extraordinară, face ca statul pe marginea acestui abis personal și mut să pară eroic. Există o calitate pe care o pot numi doar farmec, sau ceva asemănător farmecului, în sensibilitatea esențialmente întunecată și singuratică a autorului. Arvid nu e un personaj special. Nu e nici fiul favorit, nici oaia neagră a familiei, ci copilul mijlociu universal, care tot timpul e trecut cu vederea. Și totuși, Arvid exercită un fel de atracție gravitațională asupra cititorului, păstrându‑și echilibrul în situația plină de contradicții, lipsită de dragoste în care s‑a trezit pe neașteptate. Poate că nu pare a fi mare lucru, dar e chiar foarte mult.“

Stacey D’Erasmo, New York Times Book Review

Scriitorul norvegian Per Petterson (n. 1952) a debutat în 1987 cu volumul de povestiri Aske i munnen, sand i skoa (Cenușă în gură și nisip în pantofi). De atunci a publicat mai multe romane, între care Jeg nekter și Det er greit for meg (în curs de apariție la Editura Univers) și un volum de eseuri, ajungând printre cei mai traduși scriitori norvegieni. Publicat în 2003, romanul Ut og stjæle hester (La furat de cai) a ajuns imediat best‑seller în Norvegia, unde a avut un tiraj de peste
140.000 de exemplare și a rămas mai bine de un an pe lista celor mai bine vândute cărți.

 În Marea Britanie, romanul a fost distins cu Independent Foreign Fiction Prize, iar în Norvegia a primit premiul criticii și premiul pentru cea mai bine vândută carte, fiind desemnat cel mai bun roman al anului și tradus în mai mult de 45 de limbi. La sfârșitul anului 2007, când a fost tradusă în SUA, cartea lui Petterson a fost inclusă în topul celor mai bune zece cărți ale anului, realizat de New York Times Book Review. Romanul La furat de cai a apărut la Editura Univers în 2007 și s‑a vândut în peste 30.000 de exemplare.

Totodată, nu uitaţi de concursul care se desfăşoară încă pe Pagina de Facebook, unde puteţi căştiga două titluri de-ale editurii Univers!

Citeşte mai mult...