Se afișează postările cu eticheta Guestpost. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Guestpost. Afișați toate postările

luni, mai 04, 2015




Pe data de 24 aprilie 2015, scriitorul argeșean, Mihail Soare – și-a lansat romanul “Livrescu”, la Biblioteca Muncipală din cadrul Centrului Cultural Ionel Floașiu din Câmpia Turzii. Cartea a apărut în octombrie 2014, la Platforma editorială Self Publishing din București, fiind declarată la scurt timp de către diferite personalități ca fiind unul dintre cele mai bune romane din ultimii ani.

Manifestarea a fost una cu atât mai specială și mai onorantă de către invitați, cu cât am avut de-a face, de fapt, cu o triplă lansare, celelalte două volume fiind „Gâlceava mea cu Haydn sau despre Romanța pentru clopot la patru mâini” (Editura Brumar Timișoara, 2010) și „Eu, Nietzscheanul” (Editura Rawex Coms București, 2012), ambele de versuri, binecunoscute amatorilor de literatură, aflându-se în librăriile offline și online încă de la apariție. 

Ineditul situației a fost unul simptomatic și ilustrativ, cu valoare de unicat, într-o lume literară unde marketingul o ia înaintea valorii intrinseci, cu atât mai mult că autorul, în afara celor patru cărți (sunt destui cei care nu au citit patru cărți toată viața lor) a avut numeroase apariții în reviste literare și culturale importante ale țării, în antologii valoroase, a scris articole de presă și editoriale pentru diverse publicații tipărite sau online. Astfel că onoarea făcută, lansându-și cărțile în inima Ardealului, este cu atât mai mare mai ales că, invitațiile de acest fel nu au lipsit, unele dintre ele venind chiar din afara țării. Evenimentul cultural a fost organizat de către publicistul și fondatorul bibliocarti.com, 

Roberto Kuzmanovic, reușind să obțină prin desfășurătorul evenimentului momente inedite, deosebite față de lansările clasice de cărți. Astfel că, Roberto Kuzmanovic a invitat și bloggeri, jurnaliști, membri din asociația culturală locală, scriitori, fotografi și pictori amatori, dar nu în ultimul rând, tineri actori, membri ai Atelierului de Teatru de la Centrul Rațiu pentru Democrație din Turda, interpretând versuri din creația lui Mihail Soare. O bucurie surprinzătoare cu care ne-a copleșit organizatorul evenimentului cultural, Roberto Kuzmanovic, a fost să strecoare printre invitați și tineri pasionați de lectură, încercând să-i încurajeze în acest sens. 

Un alt deliciu emoționant, pe care l-a pregătit organizatorul și care s-a lăsat din nou cu aplauze, a fost rularea unui slide show cu poemul ,,Fragment autobiografic” și fotografii din arhiva scriitorului Mihail Soare. Spre încheierea evenimentului, s-a încăpățânat să nu înceteze cu surprizele, acodându-i scriitorului diploma de excelență cu ocazia lansării romanului "Livrescu", pentru activitatea literară desfășurată în ultimii ani, un minunat tablou pictat de binecunoscutul artist de valoare local, Vasilica Marina Călușer. 

Din partea Bibliotecii Municipale, doamna bibliotecar Mariana Popescu, i-a oferit impresionantele cărți despre istoria locală, din Câmpia Turzii. La finalul evenimentului, invitații au avut ocazia de onora nelipsita sesiune de autografe, sesiunea foto cu autorul, reușind totodată să admire în exclusivitate expoziția tinerilor locali care cochetează cu pictura.

În continuare, vă invităm să citiți câteva rânduri din opiniile citate în cadrul evenimentului:

„A vorbi despre cărțile lui Mihail Soare este o întreprindere din cale afară de grea, făcând-o până acum nume importante ale literaturii române, un loc special ocupându-l eruditul literat Emil Lungeanu, un adevărat exeget al operei autorului nostru, care i-a dedicat un capitol din cartea „Pescar în larg – sondaje critice”, apărută la Editura Granada în 2011 sau în impresionantul volum, 

„Dictatura lecturii – dicționar critic”, apărut în colecția Opera Omnia la Tipo Moldova, în anul 2014. Au mai elogiat scriitura lui Mihail Soare extraordinara poetă Constanța Buzea ori Mircea Micu, care a scris și prefața Gâlcevei mele cu Haydn, a fost pomenit în diverse interviuri de personalități precum Dinu Săraru sau Mihai Mărgineanu, i s-au recitat versurile pe mai multe scene din țară, inclusiv într-un recital de poezie românească ce a avut loc la Turda, în anul 2013, la Centrul Rațiu pentru Democrație.” Mariana Popescu, bibliotecar.

„Un volum de excepție, o demonstrație de virtuozitate prozodică, năucitoare pentru niște vremuri în care mai toți poeții se tem de rigorile instrumentelor poetice, invocând tot soiul de încorsetări care, chipurile, le-ar stânjeni comunicarea mesajului, dar și un regal de erudiție, de muzicalitate încântătoare, grefate fluxului emoțional transmis cu delicatețe, însă, paradoxal oarecum, și cu suficientă apăsare pentru a rămâne în memoria cititorului avizat și sensibil, ce se trezește fără să vrea, pe buze, cu versurile citite cu o seară înainte.” Emil Lungeanu, critic literar.

„Un poet dezinvolt, inventiv, profund şi cu un umor special, un poet surpriză, aşa poate fi numit Mihail Soare, care ne invită la gâlceava domniei sale, culmea, tocmai cu Joseph Haydn! Teribilist sau serafic, profund sau ironic, meditativ sau sarcastic, cultivă versul clasic cu naturaleţea şi siguranţa profesionistului dăruit. Dar şi pe cel alb în aceeaşi măsură. Are Mihail Soare o inventivitate lingvistică specială, jonglează cu cuvintele, le alătură ingenios în propoziţii şi fraze de o sonoritate aparte şi în virtutea acestui dar de magician cu îndelungă şi puţin pământeană practică îşi permite să şocheze spiritele pudibonde sau criticii îngheţaţi în convenţionalism.” Mircea Micu, scriitor.



Colaboratori / Sponsori / Parteneri media ai evenimentului : www.zevzecipeveci.com, Pensiunea Milexim, www.bibliocarti.com, www.betoficial.info.

Posted on luni, mai 04, 2015 by emy

No comments

sâmbătă, aprilie 11, 2015


Pe Platforma editorială Self Publishing a apărut romanul Livrescu de Mihail Soare.

Detalii carte:

„După trei volume de poezie („Înger de prisos”, 2007, „Gâlceava mea cu Haydn sau despre Romanța pentru clopot la patru mâini”, 2010, prefață de Mircea Micu, „Eu, Nietzscheanul”, 2012, prezentare de Emil Lungeanu) Mihail Soare aduce în atenția cititorilor, de data aceasta, un roman. Scris într-o manieră dificil de categorisit din punct de vedere stilistic, cu accente moderniste inspirat transplantate pe un sănătos trunchi clasic, romanul atrage prin cursivitatea spectaculoasă a intrigii, desfășurată pe o perioadă relativ îndelungată, ale cărei repere temporale sunt facultative, fiind zugrăvite în tușe amintind de netemeinicia azurelor din gravură. Arta plastică este, de altfel, prezentă pe întreg parcursul romanului printr-unul din personajele principale, cel care alături de Livrescu, eroul ce dă și numele cărții, obligă cititorul să asiste admirativ la punerea în scenă a unui soi de mit al prieteniei, dar nu în stilul cinematografiei americane, și nici măcar al romanului din țara lui John Dos Passos, ci care este mai degrabă tratat în nuanțe donquijotești. 

Celelalte teme majore ale filozofiei (timpul, moartea, idealul cvasiirealizabil, dragostea cu multiplele ei fațete) sunt fermecător abordate, originalitatea și pitorescul ideilor despre acestea constituindu-se într-un remarcabil și rafinat procedeu portretistic, menit să creioneze alura inconfundabilă a fiecărui personaj important al cărții. Felul în care este interpretată realitatea, aflată de multe ori în cuprinsul romanului la îngemănarea cu irealitatea, face din „Livrescu”, alături de toate componentele stilistice constitutive ajutătoare la redarea acesteia, una din cărțile greu de lăsat din mână și, la fel de greu, de uitat.”

Roberto Kuzmanovic (Beto) este webmaster, promoter și publicist contemporan român, independent până peste poate. Blogger la Beto, un blog personal cu opinii, fotografii, poezii și multe alte texte personale.

Posted on sâmbătă, aprilie 11, 2015 by emy

No comments

miercuri, februarie 11, 2015

Ascensiunea lui Jupiter


Titlu original: Jupiter Ascending
Regie: Andy Wachowski, Lana Wachowski
Distribuție: Channing Tatum, Mila Kunis, Sean Bean
Gen film: Acţiune, aventuri, SF
Durată: 128 minute
Premiera în România: 06.02.2015
Rating IMDb: 6
Rating personal: 7



Mânat de o dorință incredibilă de a afla dacă Sean Bean va scăpa cu bine din această aventură, după ce în mai toate filmele în care a jucat până acum a avut parte de o soartă mai puțin... luminoasă, am decis să merg la premiera celui mai nou film semnat de frații Wachowski.

Povestea e una clasică: o persoană neadaptată (Jupiter Jones, binișor interpretată de Mila Kunis) află că, de fapt, e specială (în acest caz reîncarnarea unei suverane și moștenitoarea de drept a Pământului). În scenă intră una bucată vânător de recompense (Caine Wise, un rol care i-ar convinge până și pe cei mai sceptici că Channing Tatum va fi un bun Gambit în viitoarele filme X-Men) care, inevitabil, se va îndrăgosti de protagonistă și, astfel, va „deraia” de la planul inițial: acela de a o duce pe Jupiter celui care l-a angajat. Adăugați urmăriri intergalactice spectaculoase, creaturi care mai de care mai ciudate, misterul care îl înconjoară pe Sean Bean (serios, cred că mai mult de jumătate din cei care au vizionat filmul au făcut-o pentru că erau curioși să vadă dacă personajul lui moare sau nu), o familie disfuncțională, formată din 3 frați cu idealuri diferite, a cărei influență se întinde de-a lungul Universului și un antagonist incredibil de enervant și aveți rețeta unei reușite. Sau nu...?

Încă din momentul în care data de lansare a filmului a fost mutată din vara lui 2014 tocmai în februarie (o perioadă „moartă” pentru filme) 2015, am simțit că e ceva în neregulă cu această peliculă. Motivul oficial a fost acela că era nevoie de mai mult timp pentru a finisa efectele speciale și, dacă e adevărat, atunci nu pot spune decât că a meritat așteptarea.

Vizual, Ascensiunea lui Jupiter e o experiență de neratat. La începutul filmului a fost o scenă de urmărire absolut uimitoare, care m-a ținut cu sufletul la gură până la sfârșitul ei. Navele extravagante, extratereștrii ciudați și locațiile nepământene au arătat cât se poate de real și au făcut în așa fel încât să fiu pe deplin „prins” în aventură. Aș îndrăzni să spun chiar că ar merita câteva nominalizări la categoriile tehnice. Coloana sonoră își face și ea foarte bine treaba, de cele mai multe ori salvând scene care, fără intervenția muzicii lui Michael Giacchino, ar fi fost destinate pieirii.


Cât despre actorii din rolurile principale, Mila Kunis nu a strălucit mai deloc, ba chiar a reușit să fie enervantă și lipsită de substanță uneori. Nu spun că a jucat prost, doar că i-a lipsit acea scânteie care să facă din rolul ei unul memorabil, așa cum se presupune că ar trebui să fie un protagonist (de vină poate fi și scenariul, despre care o să discutăm puțin mai târziu). În schimb, Channing Tatum a fost cât se poate de bun în rolul soldatului pe jumătate lup, dovedind cât de versatil poate fi ca actor. Personajul lui a fost nevoit să ducă în spate majoritatea filmului, intervenind atunci când Jupiter își intra în rolul de domniță neajutorată. Mi-au plăcut foarte mult echipamentele lui speciale, în special acei bocanci antigravitaționali (trebuie să recunosc că, pe tot parcursul filmului, mi-am dorit și eu o pereche).
Restul distribuției și-a făcut treaba destul de bine, bănuiesc. În afară de prestația lui Tatum, cel mai mult mi-a plăcut de Sean Bean. Deși personajul lui apărea și dispărea din poveste fără niciun avertisment, scenele în care a fost prezent mi s-au părut a fi printre cele mai bune din întreg filmul. 

Și, cum nu se putea să nu existe o parte mai puțin bună (ca să nu spun execrabilă), cu părere de rău trebuie să spun că Eddie Redmayne, un actor foarte bun (e preferatul meu în cursa pentru Oscarul la categoria „Cel mai bun actor într-un rol principal” pentru modul uimitor în care l-a interpretat pe Stephen Hawking în The theory of everything), a fost unul dintre cele mai slabe puncte ale filmului. Nu pentru că personajul lui (marele rău) ar fi fost unul prost conturat sau insuficient dezvlotat, ci din cauza unui mic lucru numit „exagerare”. Totul, de la gesturile personajului sau și până la voce (în special vocea!!!) mi s-au părut a fi un exemplu grăitor exagerare.


Totuși, filmul nu suferă doar din cauza antagonistului. Povestea, după acea primă parte uimitoare, devine o lălăială incredibilă, în care Jupiter e pasată între cei 3 frați, intră în belele și trebuie să fie salvată de către Cain. Serios? M-am așteptat la ceva puțin mai... epic, mai ales că începutul filmului promitea destule. Mai mult de jumătate din film se rezumă la vorbăraie, puțină acțiune domoală, amenințări cu moartea, decizii influențate de diverși factori, mai multă vorbăraie, un final cam grăbit și destul de sec și una dintre cele mai forțate povești de dragoste din câte am văzut până acum. 


Cu toate că are multe probleme, Ascensiunea lui Jupiter merită să fie văzut la cinema măcar pentru efectele speciale. Vă garantez 2 ore relaxante, în care vă veți amuza, ba chiar veți râde cu gura până la urechi la unele faze.



Posted on miercuri, februarie 11, 2015 by emy

No comments

duminică, august 03, 2014

    În timp ce unii oameni îşi scriu poveştile, îşi desenează poveştile, îşi cântă poveştile, alţi oameni aduc la viaţă personaje din aceleaşi poveşti, conturate întâi în cuvinte, iar mai apoi, în creion. 
    Am creat această rubrică pentru oamenii care au o poveste de spus, fie ea expusă sub orice formă. Pentru că blogul promovează arta şi tot ce se leagă de ea şi pentru că arta poate fi culeasă din extrem de multe surse, ne-am gândit să începem să strângem de pe ici, de pe colo, câteva materiale interesante şi să le aşezăm pe o pagină de blog.
    Vorbeam, aşadar, despre personajele conturate în creion şi despre cele conturate în cuvinte.
   Andreea Rohan îşi surprinde personajele, tot pe hârtie, însă sub influenţa creionului. De data asta, le ia sufletele în mâini şi le colorează, cu ajutorul lor, fiinţele care pătrund în realitate din ce în ce mai mult.




"Am avut nişte probleme, de toate felurile şi atunci când am probleme, am tendinţa în a mă adânci în muncă. Am scris şi am tot scris şi, la un moment dat, am prins nevoia să desenez. Uitându-mă la celelalte desene cu personajele mele, am realizat cât de perfecte am incercat să le fac sa pară, când de fapt nu e aşa. Personajele mele nu sunt perfecte, şi ador asta la ele. Sunt fiinţe umane ca şi mine, si nu sunt flawless. Aşa că am încercat să desenez aici personajul masculin preferat (în genul "making of"). Numele lui e Richard Royce.", spune Andreea.

***

    Pe de altă parte, cuvintele nu se lasă nici ele mai prejos. În timp ce desenele îşi fac loc în cruda realitate, la fel se întâmplă şi cu piesele de teatru. Laurenţiu Paraschiv răspunde la întrebarea "Ce este o carte bună?", o întrebare care, la un moment dat, ne pune pe gânduri pe fiecare dintre noi. Cine s-ar fi gândit că, printr-o piesă de teatru, poţi afla răspunsul atât de uşor?

Piesă de teatru neterminată / Cititorilor din lumea-ntreagă


MOTTO:

Știi că tocmai ai terminat o carte bună dacă după ce ai întors ultima pagină te simți ca și cum ai pierdut un bun prieten. (Paul Sweeney)

PERSONAJE:

Mihai, proprietar al unei librării din centrul vechi al Bucureștiului
Charles, proprietar al unei librării din centrul vechi al Bucureștiului
Oscar și Lucinda de Peter Carey
Cold Mountain de Charles Frazier
Pe drum de Jack Kerouac
Annabel de Kathleen Winter
Eseu despre orbire de José Saramago
Sub aceeași stea de John Green
Memoriile unei gheișe de Arthur Golden
Șotron de Julio Cortázar
Jocurile Foamei de Suzanne Collins
Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafón
Mândrie și prejudecată de Jane Austen
Parfumul de Patrick Süskind
Hoțul de cărți de Markus Zusak
La răscruce de vânturi de Emily Brontë
Femei de Charles Bukowski
Pendulul lui Foucault de Umberto Eco

ACTUL I


SCENA I


DECORUL: O librărie din centrul vechi al Bucureștiului. Seara, în jurul orei 23, după închidere.


MIHAI (furios): Nu mai merge așa! Trebuie să închidem, să ducem cărțile astea undeva, departe, și să ne apucăm de altă afacere. Dacă o mai ținem mult așa sigur dăm faliment.


CHARLES (simțindu-se trădat): Cum putem părăsi cărțile? Ele nu ar face așa ceva niciodată…


MIHAI: Crezi că pentru mine e ușor? Nu, află că mi se rupe sufletul când mă gândesc la așa ceva, dar chiar nu se mai poate. Foarte puțini le mai cumpără, iar fără bani nu mai putem întreține librăria.


CHARLES: Hai mai bine în birou, facem o cafea și vedem ce putem face…


Ies din scenă.


SCENA II


DECORUL: Același. În prim plan se află raftul cel mai aproape de ușa pe care au ieșit cei doi proprietari.


OSCAR ȘI LUCINDA DE PETER CAREY (mândră că se află pe raftul cel mai de sus): Trebuie să demonstrăm oamenilor că se înșeală. Nu ne putem lăsa aruncate cât colo doar pentru că ei nu au răbdare. Haideți să le arătăm că paginile noastre merită atinse și mirosite, că ale noastre cuvinte pline de zel merită să își găsească sălașul pe buzele tuturor.


COLD MOUNTAIN DE CHARLES FRAZIER: Mereu îi aud intrând aici în căutare de cărți bune, însă știu ei cu adevărat ce înseamnă acestea? Sacrificăm o pagină albă pentru a le arăta adevărul?


OSCAR ȘI LUCINDA DE PETER CAREY: O pagină pentru un așa motiv? E imposibil să scrii atât de puțin despre o carte bună. Nu mai bine ascultăm noi ce au toate cărțile de spus cu privire la acest adevăr?


Se aude un murmur general.


OSCAR ȘI LUCINDA DE PETER CAREY: Cine începe atunci?


PE DRUM DE JACK KEROUAC (agitată): Eu, eu! Cred că o carte bună poate să inspire și să lărgească orizonturi, să șoptească idei și să scrie scenarii de viață. O carte bună îți poate fi mentor, ajutându-te să alegi calea cea dreaptă, dar și prieten, fiind lângă tine la bine și la rău.


ANNABEL DE KATHLEEN WINTER: Ba o carte bună e o carte pe care nu o uiți în două zile. Indiferent ce s-ar întâmpla, ea va avea mereu un loc special în inima ta. Chiar și peste câțiva ani îți vei aduce aminte de cuvintele ei magice, de povestea care a țesut în jurul inimii tale o pânză nemuritoare mai ceva ca un păianjen. Da, asta e o carte bună: o carte care va rămâne cu tine pentru totdeauna!


ESEU DESPRE ORBIRE DE JOSE SARAMAGO (aproape țipând): O carte bună este o carte care te pune pe gânduri, care îți răvășește sufletul și te face să vezi lumea cu alți ochi. Lecturarea unei cărți bune te schimbă și te face să dai mai multă importanță lucrurilor pe care le credeai atât de neînsemnate până atunci. Nici nu știu cum să mă exprim mai corect, simt că toate cuvintele au fugit din mine! (lăsând privirea tristă în jos) E ca și când…


SUB ACEEAȘI STEA DE JOHN GREEN (către Eseu despre orbire de Jose Saramago): …ți-ar spune că locul tău nu e aici? Că ai un suflet prea bun pentru această lume crudă? Că tot ce ai citit în ea ar putea fi un adevăr, însă oamenii sunt prea ocupați pentru a observa asta?


ESEU DESPRE ORBIRE DE JOSE SARAMAGO (nesigur): Nu, o carte bună îți arată adevărul care deja există. Te face să vezi dincolo de aparențe. Să zicem că tu ești o mașinărie stricată iar această carte e uleiul care-ți pune rotițele în funcțiune.


MEMORIILE UNEI GHEIȘE DE ARTHUR GOLDEN: (își drege glasul) Eu cred că o carte e bună atunci când ți-e greu să te desparți de ea. Unele cărți sunt scrise atât de bine că te prind în mrejele lor și nu-ți mai dau drumul cu adevărat niciodată. Citești din ea cu nesaț, iar când vezi că mai ai puțin și o termini, amâni cât de mult posibil, ca nu cumva să părăsești acea lumea pentru totdeauna.


ȘOTRON DE JULIO CORTAZAR (către Memoriile unei gheișe de Arthur Golden): Dar cine spune că nu o poți citi din nou? O carte bună capătă mereu un alt sens, ori de câte ori te-ai întoarce la ea. E greu să o citeşti o dată, să o iubeşti, să o visezi, să fii dependent de ea şi apoi să o dai la o parte, fără a te mai întoarce măcar o singură dată la un capitol, pentru a simţi din nou acele trăiri intense.


JOCURILE FOAMEI DE SUZANNE COLLINS: Apropo de trăiri intense, mai e și genul acela de carte pe care nu o poți lăsa din mână, care îți ține trează curiozitatea până la sfârșit. E ca cel mai tare film de acțiune transpus în cuvinte, dar niște cuvinte atât de bine legate între ele, încât te apuci de ea și uiți că mai ai și alte treburi de făcut. Ajungi apoi la ultima pagină, și constați cu furie că suspansul și acțiunea, amândouă puse peste măsură, au dispărut, iar tu răsufli din greu, ca și când tocmai ai scăpat din cea mai intensă urmărire, cu pistoale, răufăcători, polițiști și tot arsenalul.


UMBRA VÂNTULUI DE CARLOS RUIZ ZAFON: Sau îți poți da seama că o carte e bună atunci când ai terminat-o și îți pare rău că e ficțiune și nu realitate. Sincer acum, cine n-ar vrea să trăiască în universurile create în cărți? Există atâtea lumi construite din cărămizi de cuvinte pentru care ai părăsi-o imediat pe a ta…


MÂNDRIE ȘI PREJUDECATĂ DE JANE AUSTEN: Eu cred că timpul cerne adevărata valoare a unei cărți. Poate fi best-seller un an, doi, dar numai o carte bună va fi citită și peste zece generații. E la fel cum e și cu oamenii: nu mor atâta timp cât există cineva care încă se mai gândește la ei.


PARFUMUL DE PATRICK SUSKIND: De fapt, o carte bună e o carte scrisă pentru suflet, nu pentru marketing. Unii autori pun în cărțile lor doar cuvinte, dar alții își pun acolo sufletul, sentimente care caută să schimbe sentimente. Cărțile sunt scrisorile oamenilor către alți oameni prea ocupați să asculte ce au de zis cei dintâi. Toți oamenii ar putea scrie o carte, însă numai cei ce au încredere că pot schimba mentalități prin cuvintele lor vor scrie într-adevăr o carte bună.


HOȚUL DE CĂRȚI DE MARKUS ZUSAK: Așa cum frumusețea stă în ochii privitorului, tot la fel ceea ce face o carte să fie bună stă în puterea ei să ne atingă, zic eu. Un astfel de prieten cu haină de hârtie și pantaloni din cerneală intră în viața ta când te aștepți mai puțin. Oamenii vin și pleacă, însă cărțile bune vin, te învață ceva și, înainte de a pleca, îți spun și unde se duc, pentru a putea cere o frânghie către cer în momente de cumpănă.


LA RĂSCRUCE DE VÂNTURI DE EMILY BRONTE: Să citești o carte bună e ca dragostea adevărată. Te ia pe sus, te ține acolo o perioadă, apoi te transpune într-o stare de amețeală şi poate reveni oricând, fără ca tu să i te poţi împotrivi. Permanent îţi revin în minte amintiri, sentimente şi acele prime sclipiri ale formei ei. La fel şi o carte bună care te atrage te schimbă total, te redescoperă şi, dintr-o dată, viaţa ta nu mai e la fel.


FEMEI DE CHARLES BUKOWSKI: Dar oamenii sunt diferiți, iar ce face o carte să fie bună sunt chiar ei, cititorii, și scările lor de valori. Poate există cărți pe care unii oameni le adoră, dar altora nu le plac de niciun fel. Fiecare om are o carte preferată a lui, dar asta nu înseamnă că trebuie să placă și altcuiva. Nu neg spusele voastre, toate aveți dreptate, însă o carte e bună e atât de bună pe cât vrea cititorul ei să fie…


PENDULUL LUI FOUCAULT DE UMBERTO ECO: Șșș, se aude ceva!


OSCAR ȘI LUCINDA DE PETER CAREY: Aveți grijă, viiin!


Toate cărțile se îngrămădesc să se așeze la locul lor. Se deschide o ușă, iar Charles intră în încăpere.


CHARLES (către Mihai, aflat în spatele lui): Puteam să jur că am auzit pe cineva vorbind…

Sursă: AICI
***
Mulţumim, Andreea şi Laurenţiu, pentru că aţi împărtăşit poveştile voastre cu noi! Sunt sigură că acolo, în faţa ecranului, sunt o grămadă de povestitori şi tare m-aş bucura să ştiu că nu le e teamă să-şi dezvăluie operele de artă. Materialele se pot trimite la adresa de email: artquakeee@yahoo.com

Posted on duminică, august 03, 2014 by emy

1 comment