În ciuda anilor care s-au strecurat printre paginile poveştii tânărului vrăjitor, Harry Potter, cele şapte cărţi nu au rămas niciodată uitate, părăsite sau abandonate. De fapt, seria Harry Potter se bucură şi astăzi de un profit remarcabil ca urmare a vânzărilor numeroase, pe lângă un public format din cititori înrăiţi şi fani înfocaţi.
Praful nu s-a aşezat, aşadar, nici peste minunata aventură în lumea vrăjitorilor, nici peste cele patru coperţi ale fiecărei cărţi. Totodată, iconografia lui Harry ilustrează cât se poate de bine conţinutul cărţilor, descoperind-ul pe acesta cu ochelarii lui cu lentile rotunde, părul rebel, arhitectura Hogwarts din fundal, chiar şi obiectele din jocul de Vâjthaţ.
Cu toate acestea însă, editura Bloomsbury e de părere că seria are nevoie de coperţi noi şi, bineînţeles, de un artist nou care să le realizeze. Prin munca depusă asupra animaţiei The Pirates!, Johnny Duddle îşi dovedeşte talentul artistic şi este ales, aşadar, drept creatorul noilor imagini care să ilustreze înfăţişarea lui Harry Potter.
“Am fost uluit,” spune el. “Apoi m-am îngrijorat că nu eram suficient de bun pentru slujbă, pentru că citisem doar prima carte în urmă cu mai mulţi ani. M-am simţit ca un impostor printre milioanele de fani ai lui Harry Potter. Apoi mi-am dat seama că acest lucru îmi oferă o nouă perspectivă."
Duddle a apelat la vecinul lui mai mic, unul dintre cei mai mari fani ai lui Harry, şi au luat cărţile pe rând, urmând să le trimită apoi la editura Bloomsbury, încântat de noile lui creaţii. "Am primit răspunsul lor foarte repede cu doar câteva observaţii mai dificile, pe care a trebuit să le îmbunătăţesc şi să le redesenez până când toţi au fost bucuroşi de progresul meu. Apoi am "pictat" digital fiecare copertă."
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu