Anul 2014 nu a fost un an neapărat prost pentru muzică, dar a fost unul destul de plictisitor.  Am avut parte de foarte puţine albume din partea artiştilor consacraţi, iar acelea au avut în general tendinţa de a fi usor insipide şi neinteresante.  Am avut parte de albume noi de la Coldplay, Linkin Park, Ed Sheeran şi alţi muzicieni cunoscuţi care nu au făcut decât să demonstreze cât de mult şi-a pierdut muzica din spirit şi cât de mult şi-au pierdut artiştii din entuziasmul de a se aventura, de a încerca să conceapă ceva nou şi de a transmite un mesaj diferit.  Anul acesta nu a existat un "Random Access Memories" sau un "AM" sau un "...Like Clockwork" care să poată reprezenta cu adevărat scena mainstream într-un top al celor mai bune albume ale anului.


În scena independentă totuşi, a existat destul de multă activitate din care au rezultat o mulţime de materiale interesante.

7. Run the Jewels - "Run the Jewels II"

"Run the Jewels II" nu este cel mai pozitiv album de rap, dar flow-ul si versificaţia sunt cele mai bune de anul acesta.  Beatu-urile sunt destul de ciudate, în bunul stil Death Grips, dar sunt foarte catchy şi funcţionează foarte bine cu versurile. Al doilea cel mai bun album de hip hop de anul acesta.


6. Thantifaxath - "Sacred White Noise"

Un album depresiv, violent, haotic, plin de zgomot  şi de ţipete. De ce ar fi un asemenea material bun? Deoarece transmite aceste stări negative într-un mod foarte convingător. Sentimentul de damnare, de sfârşit iminent este prezent într-o formă sau alta în fiecare melodie, albumul este ca o coloană sonoră a apocalipsei. E drept că nu este chiar pentru toata lumea şi nu se potriveşte oricărei strări.


5. Freddie Gibbs & Madlib - "Pinata"

Stereotpiul gangsterului afro-american înarmat până în dinţi, mereu cu câteva prostituate şi o doză de metamfetiamină la îndemână, a fost folosit în muzica hip-hop până când a devenit ridicol. "Pinata" însă prezintă o viziune mai pământeană, mai pragmatică, aproape auto-critică asupra ghetourilor. Violenţa, proxenetismul şi consumul de droguri sunt încă prezente, dar nu sunt glorificate. Albumul prezintă viaţa de gangster mai mult ca pe o condiţie tragică a existenţei decât ca pe ceva spre care ascultăţorii ar trebui să aspire. Toate cu sample-uri de jazz şi funk pe fundal, ca în vremurile bune ale muzicii hip hop.

4. Sun Kil Moon - "Benji"

"Benji" este un album în care un om cu o chitară povesteşte o serie de întâmplări din viaţa lui. Este simplu, poetic şi frumos.

3. Godflesh - "A World Only Lit By Fire"

Sunt conştient că "A World Lit Only By Fire" nu este cea mai evidentă alegere pentru locul 3 şi poate nici cea mai potrivită, dar pentru mine este unul dintre cele mai grele şi mai brutale albume de metal scoase vreodata. Melodiile sunt foarte simple, foarte la obiect, au un sunet înfundat şi inundat de compresie şi se desfăşoară de-a lungul unor ritmuri simple, aproape primare. Dacă aş fi nevoit să descriu albumul într-un singur cuvânt, aş folosi "visceral". 


2. The War on Drugs - "Lost in the Dream"

"Lost in the Dream" este o oră în care te simţi bine, indiferent de starea pe care o ai.  Intr-un fel foarte ciudat, rock-ul indie pe care War on Drugs îl abordează pe acest album, desi uşor melancolic, îţi induce automat o stare de optimism şi de fericire. Melodiile sunt destul de simple ca strcutră, accesibile pentru orice tip de ascultător şi seamănă ca şi stil cu o combinaţie între rockul grandios pe care îl cânta Bruce Springsteen şi melodiile celor de la Pink Floyd din perioada lor de glorie. Vocea lui Adam Granduciel este foarte plăcută, se potriveşte cu muzica şi transmite acel feeling de importanţă specific lui Bob Dylan. Foarte frumos albumul.


1. Swans - "To Be Kind"

Aş fi vrut să pun alt album pe prima poziţie, dar pur şi simplu nu am avut cum. "To Be Kind" este dificil de descris în cuvinte.  Swans nu au facut niciun compromis cand vine vorba de viziunea lor pe acest album, iar rezultatul este un material de 2 ore, destul de dificil de ascutat şi foarte inaccesibil pentru ascultătorul de rând, dar care transcede orice gen de muzică şi orice concepţii pe care le-ai putea avea în legătură cu muzica. Melodiile pornesc de la o bază foarte simplă şi memorabilă şi continuă să dezvolte aceste idei şi să adauge încă un instrument şi încă un instrument până când piesele sună ca şi când ar fi zgomotul de fundal al celui mai important eveniment din istoria Pământului.  "To Be Kind" este mai mult o exprienţă decât un simplu album şi este, în opinia mea, cel mai bun album de anul acesta şi unul dintre cele mai ambiţioase din ultimii ani.



Reacții: