Bătălia celor trei filme

Cu toate că ”Dezolarea lui Smaug” s-a terminat cum s-a terminat - ne-a lăsat cu ochii în soare, adică – partea a treia, ”Hobbitul, Bătălia celor cinci oștiri” nu numai că deține cele mai importante momente culminante ale triologiei, dar se și dezlănțuie ca o explozie a amalgamului de conflicte și idei.

Pentru că nu mai fusesem la IMAX înainte și pentru că urma să fie difuzată partea a treia din ”Hobbitul” în premieră, am zis că trebuia să merg neapărat, chiar dacă asta însemna să merg 100 de kilometri cu trenul și multe ore de plictiseală cronică pe drum.

Filmul a început, așa cum mă așteptam, chiar în plină acțiune - Smaug lovind frenetic din aripi pe deasupra orașului, fâțâindu-se de colo-colo în toată măreția lui, oamenii țipând și fugind, ruine, flăcări, tot tacâmul. În nebunia lui, Smaug este un personaj bine realizat, puternic individualizat și... efemer, din păcate. N-a durat mult până să se termine toată harababura.

Mai departe, avem de a face cu Thorin (Richard Armitage), regele dwarfilor și cu partea psihologică a filmului. Thorin, care și-a recăpătat Muntele în cele din urmă, e de părere că tot aurul în care s-a răsfățat Smaug e al lui și numai al lui. Astfel, caracterul lui de dwarf cumsecade, loial și curajos se suprimă în fața puterii aurului și a coroanei. Ce mai contează promisiunile unui rege, nu-i așa? Elfii și oamenii, pe de altă parte, știu că li se revine și lor o parte din abisul acela de monede și bijuterii. Pe când Thorin știți ce le spune? ”Nu mă voi despărți de nicio parte din comoară, nici măcar de un singur cent!”.

Hobbitul nostru drag e pus în fața unei alte situații dificile, de unde se naște un alt conflict, interior de data aceasta. În ciuda comportamentului lui Thorin, Bilbo (Martin Freeman) îi rămâne loial și, în același timp, are grijă ca lucrurile să nu evolueze din rău în mai rău. Bineînțeles, Thorin va considera grija aceasta a lui drept un act de trădare.

Acum e acum. Ne întâlnim din nou cu armatele elfilor, a oamenilor și, ulterior, a gnomilor din Erebor, care vin și ei să își revendice din bogății. Mai mult decât atât, războiul se întețește și va urma un conflict dublu, în cadrul căruia mai apar, surprinzător, și armatele de orci ale lui Sauron, pe care îl cunoaștem foarte bine din ”Stăpânul Inelelor”.

Vă gândiți cumva la Thorin? El nu se gândește la voi, nici la ai lui, nici la război. Thorin e la adăpost, în munte, stă pe tron, mai exact, înconjurat de aur și de câțiva dwarfi care își doresc să plece și ei la luptă. Afară se formează alianțe, acțiunea e abundentă, momentele culminante sunt multe, iar efectele sunt bine realizate.

Pe lângă marea bătălie, mai are loc un conflict între Gandalf (Ian McKellen), Galadriel și Sauron. Datorită lui, mai putem așeza câteva piese noi în puzzle-ul Stăpânului Inelelor, pentru că aflăm câte ceva despre începuturile lui Sauron.

O singură carte a dat naștere celor trei filme. Peter Jackson nu s-a entuziasmat prea tare de filmele acestea, nici nu s-a ostenit prea mult, însă în ”Bătălia celor cinci oștiri” s-au văzut, cu siguranță, îmbunătățiri. În filme apar personaje care nici măcar nu se află în carte: Legolas și Tauriel, de exemplu. Apar povești (de dragoste) care nu se găsesc în carte: Legolas și Tauriel, din nou, alături de Tauriel și Kili. Așadar, cartea nu-i respectată în totalitate. Nu știu dacă să fiu supărată sau nu, fiindcă nu m-au deranjat deloc poveștile adăugate în plus. Pe de altă parte, călătoria lui Bilbo Baggings se putea reduce considerabil la maximum trei ore de film, și nu la trei filme a câte trei ore fiecare.

Sfârșitul mi-a stors o lacrimă, am pierdut un personaj drag mie și un altul la care nu m-am așteptat să dispară atât de subit. În orice caz, au fost multe scene care m-au ținut pe marginea scaunului, scene amuzante à la Bilbo și, așa cum am spus, scene triste. Pentru partea a treia a filmului merită să le vezi pe toate trei.

Ați văzut filmul? Cum vi s-a părut?

Citeşte mai mult...

Ce i-a inspirat pe marii scriitori ?

         Creaţia vine odată cu inspiraţia. Deşi la prima vedere, marii artişti ai timpului par a fii născători de originalitate, aceştia s-au inspirat mai mult sau mai puţin din diferite locuri, persoane, fenomene sau creaţii anterioare, reuşind să ridice arta la un rang din ce în ce mai înalt.

Hai sa începem!

William Shakespeare - dramaturg şi poet englez
       

         Shakespeare pretintă în scrierile sale destul de multe influienţe. De la autori precum Ovid, Seneca, Geoffez Chaucer şi Plutarch, până la Biblie. Shakespeare îşi găsea inspiraţia în natură, fiind autorul care făcea cel mai des referire la păsări în operele sale.

         Singurele opere care sunt considerate cu adevarat originale sunt "A Midsummer Nigh's Dream" (Visul unei nopţi de vară), "Love's Labour's Lost" (Zadarnicele chinuri ale dragostei) şi "The Tempest" (Furtuna).

Mary Shelly- creatoarea lui Frankestein 

         Lăsând la o parte consacratul personaj în care copiii se costumează de Halloween, romanul "Frankestein" este unul original pentru timpul în care a fost scris, ideea de a-i readuce la viaţă pe cei morţi cu ajutorul ştiinţei fiind în acea vreme pe cât de plauzibilă, pe atât de înfricoşătoare.

         Mary Shelly a început scrierea acestui roman în urma unei provocări. Fiind nevoita să petreacă o întreagă vară în interiorul locuinţei Villa Diodati din Lake Geneva, din cauza unei erupţii vulcanice care provocase un "an fără vară", Mary Shelly şi iubitul său au început să poarte discuţii despre ştiinţă şi supranatural. În urma acestor discuţii şi lecturării cărţii "Fantasmagoriana", o antologie a poveştilor germane cu fantome, cei doi s-au provocat reciproc, iar cel ce avea să scrie cea mai înfricoşătoare poveste, avea să câstige provocarea.

         Se crede că aceasta a mai fost inspirată şi de moarte fiicei sale care a fost născută prematur.În urma acestui eveniment tragic, autoarea a intrat într-o depresie majoră, ajungând chiar să aibă halucinaţii legate de fiica sa decedată care se întorcea dintre cei morţi.

J.R.R. Tolkien- creatorul unui univers

          Tolkien a creat tot acest univers al "Pământului de Mijloc" pentru a-şi demonstra patriotismul faţă de ţara sa, dar si pentru a umple un gol pe care Anglia îl avea în momentul acela. De-a lungul timpului, Anglia a suferit modificări ale peisajului cultural, modificări suferite în urma migraţiilor şi invaziilor. Ca urmare, multe dintre istoriile si legendele epocii s-au pierdut. De aceea Tolkien a petrecut ani buni pentru a crea atât de în detali "Pământul de Mijloc", pentru a compensa această pierdere.

          O primă linie de inspiraţie se poate numi simplu "Beowulf", un poem epic anglo-saxon scris in engleza veche. Critica moderna a acestui poem începe chiar cu Tolkien, care era un celebru profesor la Universitatea Oxfort, specialist în limbi nordice vechi. Acesta a introdus în creaţia sa Stăpânul Inelelor conflictul fizic şi spiritual, conflict evident în "Beowulf". Primele doua carti ale trilogiei Stăpânul Inelelor dezvaluie un erou care trebuie să înţeleagă că el poate deveni un mosntru. Prima carte dezvoltă un "rau" extern, fizic, care necesită eroism fizic să fie combătut, iar cea de-a doua carte dezvoltă un "rau" intern, spiritual, care necesită eroism spiritual pentru a fi combătut. Aceste doua niveluri, unul Germanic şi altul Creştin corespund atât operei "Beowulf", cât şi operei "The Hobbit"

 scrisă de Tolkien. Pentru Frodo,ca şi pentru Bilbo şi "Beowulf", inamicul este el însuşi.

         Pe lângă "Beowulf", Tolkien s-a mai inspirat şi din alte locuri precum "Iceland's Poetic Edda" ce conţine poeme mitologice şi eroice, de aici fiind inspirate chiar numele piticutilor (hobbits) din "The Hobbit".

        Gandalf a fost inspirat din Kalevala, o structură ce conţine nouasprezece balade finlandeze, unde eroul este un şaman bătrân, înţelept, care avea o barbă lungă si puteri magice.

Gustav Leroux-creatorul "Fantomei de la Opera"

         Totul a început cu punerea bazelor unei fundaţii de cladire de operă cu 2.200 de locuri, comandată chiar de Napoleon al III-lea. Deşi fuseseră eliminaţi 12.000 de metrii pătraţi de teren, un flux de apă, aparent fără sfârşit, îşi făcea loc în fundaţia proaspăt săpată, fără ca nimeni să îl poată opri. Astfel, când clădirea a fost terminată, s-a născut un zvon despre un lac plin de peşte ce s-ar putea afla sub clădire. Gaston Leroux, un parizian ce a crescut cu zvonul acesta, avea sa se inspire din el pentru a scrie povestea sa gotică de dragoste, "Fantoma de la Operă".

         Evenimentele istorice şi fictive sunt destul de vagi în operele lui Leroux, acesta fiind capabil de a pretinde chiar pe patul de moarte că "fantoma de la operă a existat într-adevăr". Afirmaţia se referă chiar la Opera din Paris, învăluită în mister de atunci.

Jules Verne - anticipează tehnologia submarinului

         Jules Verne, un scriitor cât se poate de complex, a fost inspirat de vasta arie a tehnologiei, reuşind sa o împrietenească, într-un mod unic, cu literatura. "Cinci săptâmani în balon", "Călătorie în centrul Pământului", "Douăzeci de mii de leghe sub mări", mai are rost să continui?

O urma exctă a inspiratiei lui Jules Verne rămâne scrisoarea lui George Sand, care aprecia foarte mult scrierile acestuia. Scrisoarea conţinea urmatorul paragraf:

„Vă mulțumesc, Domnule, pentru cuvintele extraordinare pe care le-ați pus în două opere deosebite, care au reușit să-mi distragă atenția de la o mare durere și m-au făcut să uit îngrijorarea. Nu am decât o părere de rău în ceea ce le privește, anume aceea că le-am terminat și nu mai am încă o duzină de citit. Sper că ne veți călăuzi și prin profunzimile mării și că vă veți face personajele să călătorească în acele aparate de plonjat pe care știința și imaginația dvs. vă vor permite să le perfecționați”.

          Domenii precum biologia marină şi oceanografia l-au inspirat pe Jules Verne în scrierile sale, acesta fiind cel ce anticipează cu cincizeci de ani înainte, construirea submarinului, prin Nautilus. Numele primului submarin construit vreodată a purtat chiar numele de "USS Nautilus" (1954).

Citeşte mai mult...