Simplitate

     

            Salutare! Cum am început cu reguli destul de simple despre compoziţie, aş vrea să vă asigur că în fotografie SIMPLITATEA este de apreciat. Ştiu că la început toţi suntem dornici să surprindem nişte fotografii care să impresioneze din toate punctele de vedere, însa, de cele mai multe ori, acestea sunt un fiasco. O cauză importantă ar fi aceea că includem in cadru elemente ce nu contribuie la impactul vizual.

      

        

       Vreau să subliniez în acest articol că, fiind simplu, nu înseamnă că nu este bine. O fotografie ce surprinde doar câteva elemnte de impact vizual puternic, care mai au şi o cromatică la fel de simplă, dar placută, poate impresiona la fel de mult ca o fotografie bună cu multe detalii.

        Am luat ca exemplu această fotografie pentru că surprinde un subiect destul de comun şi pe care şi-l pot "permite" majoritatea dintre noi. Un apus la malul mari. Fotografia cuprinde numai câteva elemente, iar cromatica este una caldă Fotograful a exclus elemente inutile ce puteau apărea în fotografie, precum un posibil vas, o barcă de pe plajă, silueta unei persoane sau chiar plaja. Totul este simplu si exact aşa cum trebuie. O fotografie aglomerată de detalii inutile sau care atrag atenţia de la subiect este ca şi cum ai vrea să mănânci sănătos, iar în loc de un măr simplu, ai alege un măr învelit în caramel şi ciocolată. Nu vreau să înţelegeţi că nu este bine să vă complicaţi, este al naibii de bine, însă neavand experienţa necesară realizării unei fotografii complexe, este bine să începem cu lucruri simple, dar care sigur ne vor ajuta să acumulam experienţe într-un mod corect.

             Întotdeauna când vreţi să fotografiaţi ceva, înainte de a declanşa, întrebaţi-vă "ce vreau să exprim prin fotografia asta". Orice fotografie spune o poveste, iar dacă povestea este una bună şi este înţeleasă de privitori, atunci nu mai contează nicio regulă.

Bafta!

Citeşte mai mult...

Mi-am ucis mama

REGIZOR:	Xavier Dolan	2009 | 96 minute dramă, psihologic
CU:	Anne Dorval, Xavier Dolan, François Arnaud, Suzanne Clément, Patricia Tulasne

IMDB - J'ai tue ma mere

"Fii nu ştiu că mamele lor sunt muritoare"                           

        "J'ai tue ma mere", în traducere "Mi-am omorat mama" e un film pe care l-am urmărit acum mai bine de 3 ani, un film bun care atinge un punct slab al societăţii contemporane. Personajul principal, un tânăr francez de 17 ani, pe nume Hubert (Xavier Dolan), cu părinţii divorţaţi, locuieşte doar cu mama sa, Chantale Lemming (Anne Dorval). Acţiunea redă un conflict spontan dintre cei doi, care în prima jumătate de oră din film devine clişeic. Vechea prăpastie dintre generaţii, conflictul dintre fiu si mama divortată care încearcă să îşi crească singură copilul. 
            
            Pentru Hubert, liceul nu e altceva decât "o adunătură de inculţi obsedaţi de sex". Hubert e un caracter complex, pasionat de tot ce înseamnă arta - poezie, artă plastică, filosofie, film, şi pot spune acum, după ce am urmărit filmul, că Hubert e o parte din tânărul Xavier Dolan, actorul. Punctul slab, de care vorbeam la început, al societatii contemporane, este legat de homosexualitate şi de acceptarea altor orientări sexuale într-o sociatate. E şi mai greu totul când mama ta află de la mama prietenului tău că eşti homosexual. Asta se întamplă şi cu Hubert, care încearcă să înteţeagă cum de dincolo de toată ura si dezgustul vis-a-vis de mama sa, încă mai exista compasiune si iubire faţă de aceasta. 

      Certurile zilnice cu mama sa, situaţia scoală proastă şi fugitul de acasă îl aduc pe Hubert în situaţia de a se supune deciziei părinţilor săi de a fi mutat la un internat dintr-o zonă rurală, unde s-ar putea concentra mai mult pe remedierea situaţiei şcolare. Va rămâne timp de un an la internat, ca mai apoi să fugă la casa bunicilor din partea mamei, locul unde îşi petrecuse copilăria alături de mama sa, singurul loc care mai păstra amintirile frumoase dintre cei doi, jocul, apropierea şi înţelegerea.

      

      "Mi-am omorât mama" nu e un film pe care să îl urmăreşti pentru acţiunea sa. Şi vă spun asta pentru că genul ăsta de filme nu mi se pare că e gustat de toata lumea, în special de români care critică tot ceea ce văd neobişnuit şi nu cunosc. Dar, credeţi-mă că merită vizionat. Filmul ăsta impresionează prin nişte cadre extraordinare, cromatica foarte, foarte bine aleasă, expresivitate, iar actorii joacă extraordinar de bine.

Citeşte mai mult...