Ascensiunea lui Jupiter


Titlu original: Jupiter Ascending
Regie: Andy Wachowski, Lana Wachowski
Distribuție: Channing Tatum, Mila Kunis, Sean Bean
Gen film: Acţiune, aventuri, SF
Durată: 128 minute
Premiera în România: 06.02.2015
Rating IMDb: 6
Rating personal: 7



Mânat de o dorință incredibilă de a afla dacă Sean Bean va scăpa cu bine din această aventură, după ce în mai toate filmele în care a jucat până acum a avut parte de o soartă mai puțin... luminoasă, am decis să merg la premiera celui mai nou film semnat de frații Wachowski.

Povestea e una clasică: o persoană neadaptată (Jupiter Jones, binișor interpretată de Mila Kunis) află că, de fapt, e specială (în acest caz reîncarnarea unei suverane și moștenitoarea de drept a Pământului). În scenă intră una bucată vânător de recompense (Caine Wise, un rol care i-ar convinge până și pe cei mai sceptici că Channing Tatum va fi un bun Gambit în viitoarele filme X-Men) care, inevitabil, se va îndrăgosti de protagonistă și, astfel, va „deraia” de la planul inițial: acela de a o duce pe Jupiter celui care l-a angajat. Adăugați urmăriri intergalactice spectaculoase, creaturi care mai de care mai ciudate, misterul care îl înconjoară pe Sean Bean (serios, cred că mai mult de jumătate din cei care au vizionat filmul au făcut-o pentru că erau curioși să vadă dacă personajul lui moare sau nu), o familie disfuncțională, formată din 3 frați cu idealuri diferite, a cărei influență se întinde de-a lungul Universului și un antagonist incredibil de enervant și aveți rețeta unei reușite. Sau nu...?

Încă din momentul în care data de lansare a filmului a fost mutată din vara lui 2014 tocmai în februarie (o perioadă „moartă” pentru filme) 2015, am simțit că e ceva în neregulă cu această peliculă. Motivul oficial a fost acela că era nevoie de mai mult timp pentru a finisa efectele speciale și, dacă e adevărat, atunci nu pot spune decât că a meritat așteptarea.

Vizual, Ascensiunea lui Jupiter e o experiență de neratat. La începutul filmului a fost o scenă de urmărire absolut uimitoare, care m-a ținut cu sufletul la gură până la sfârșitul ei. Navele extravagante, extratereștrii ciudați și locațiile nepământene au arătat cât se poate de real și au făcut în așa fel încât să fiu pe deplin „prins” în aventură. Aș îndrăzni să spun chiar că ar merita câteva nominalizări la categoriile tehnice. Coloana sonoră își face și ea foarte bine treaba, de cele mai multe ori salvând scene care, fără intervenția muzicii lui Michael Giacchino, ar fi fost destinate pieirii.


Cât despre actorii din rolurile principale, Mila Kunis nu a strălucit mai deloc, ba chiar a reușit să fie enervantă și lipsită de substanță uneori. Nu spun că a jucat prost, doar că i-a lipsit acea scânteie care să facă din rolul ei unul memorabil, așa cum se presupune că ar trebui să fie un protagonist (de vină poate fi și scenariul, despre care o să discutăm puțin mai târziu). În schimb, Channing Tatum a fost cât se poate de bun în rolul soldatului pe jumătate lup, dovedind cât de versatil poate fi ca actor. Personajul lui a fost nevoit să ducă în spate majoritatea filmului, intervenind atunci când Jupiter își intra în rolul de domniță neajutorată. Mi-au plăcut foarte mult echipamentele lui speciale, în special acei bocanci antigravitaționali (trebuie să recunosc că, pe tot parcursul filmului, mi-am dorit și eu o pereche).
Restul distribuției și-a făcut treaba destul de bine, bănuiesc. În afară de prestația lui Tatum, cel mai mult mi-a plăcut de Sean Bean. Deși personajul lui apărea și dispărea din poveste fără niciun avertisment, scenele în care a fost prezent mi s-au părut a fi printre cele mai bune din întreg filmul. 

Și, cum nu se putea să nu existe o parte mai puțin bună (ca să nu spun execrabilă), cu părere de rău trebuie să spun că Eddie Redmayne, un actor foarte bun (e preferatul meu în cursa pentru Oscarul la categoria „Cel mai bun actor într-un rol principal” pentru modul uimitor în care l-a interpretat pe Stephen Hawking în The theory of everything), a fost unul dintre cele mai slabe puncte ale filmului. Nu pentru că personajul lui (marele rău) ar fi fost unul prost conturat sau insuficient dezvlotat, ci din cauza unui mic lucru numit „exagerare”. Totul, de la gesturile personajului sau și până la voce (în special vocea!!!) mi s-au părut a fi un exemplu grăitor exagerare.


Totuși, filmul nu suferă doar din cauza antagonistului. Povestea, după acea primă parte uimitoare, devine o lălăială incredibilă, în care Jupiter e pasată între cei 3 frați, intră în belele și trebuie să fie salvată de către Cain. Serios? M-am așteptat la ceva puțin mai... epic, mai ales că începutul filmului promitea destule. Mai mult de jumătate din film se rezumă la vorbăraie, puțină acțiune domoală, amenințări cu moartea, decizii influențate de diverși factori, mai multă vorbăraie, un final cam grăbit și destul de sec și una dintre cele mai forțate povești de dragoste din câte am văzut până acum. 


Cu toate că are multe probleme, Ascensiunea lui Jupiter merită să fie văzut la cinema măcar pentru efectele speciale. Vă garantez 2 ore relaxante, în care vă veți amuza, ba chiar veți râde cu gura până la urechi la unele faze.



Reacții: