ISBN: 978-606-8530-37-6
Data apariţiei: iunie 2014
Număr de pagini: 402
Tip copertă: broșată
Format: 10,7×17,8 cm
Colecţie: Cărțile Arven


                Cu toate că primul volum din seria ”Invadatorii” de Andrei Trifănescu a apărut în rafturile librăriilor de ceva timp, am reușit, într-un final, să îl aduc și în rafturile bibliotecii mele. Deși cartea doar temporar, tot am avut șansa de a o citi, datorită unui proiect inițiat de mai mulți bloggeri, care presupune promovarea ei prin mai multe recenzii. Bineînțeles, pentru că e vorba de cărți, ne-am alăturat și noi.

                Nu sunt o cititoare (prea înrăită) a genului SF. ”Specimenul” a fost, încă de la început, o provocare pentru mine, din nouă motive: întâi faptul că este un volum de debut (al unui autor apropiat de vârsta mea), iar mai apoi, pentru că aparține tocmai acestui gen. Cu toate acestea, am înscris blogul în proiect și m-am apucat de treabă, puțin sceptică, ce-i drept, însă gata pentru o nouă provocare.

                 Specimenele nu au amintiri. Viețile lor nu contează, nu au familii, nu au prieteni, dorințe, aspirații. Au totuși o misiune: să salveze lumea. Pe parcursul cărții am avut destul de multe surprize, spontane și destul de complexe. Întâi a fost prologul, pe care am avut șansa să îl citesc anul trecut și care mi-a stârnit curiozitatea încă de atunci. A urmat primul capitol, care m-a introdus imediat în atmosfera insulei, datorită dinamismului, cred, dar și a micilor descrieri presărate pe alocuri. Pentru că am pătruns atât de bine în atmosfera de acolo, la fel de mult m-am și atașat de protagonist, specimenul 0039.

       Așa cum au scris mai mulți, din câte am citit, volumul începe cu o asemănare grozavă cu seria ”Jocurile Foamei” și mă simt nevoită să precizez și eu același lucru. Într-adevăr, trăirile lui 0039 îți dau o senzație de deja vu, iar într-un final, îți dai seama că ai mai citit ceva asemănător pe parcursul aventurii lui Katniss Everdeen. În ciuda acestei asemănări introductive, conținutul cărții se ramifică din ce în ce mai mult către aspecte care nu numai că diferențiază cele două serii, dar care trag și o linie între ele, delimitându-le și transformându-le în două manuscrise care nu au nicio legătura unul cu celălalt.

Suspansul a atins cote maxime în cele mai multe dintre scenele care chiar asta trebuiau să facă – să te țină cu sufletul la gură. Am remarcat, în mod deosebit, scena întâlnirii cu cel de-al doilea specimen. Cred că aceea a fost scena care m-a pătruns cel mai mult. Un alt aspect care m-a încântat și surprins, în același timp, au fost perspectivele diferite ale acțiunii; naratorul mi-a oferit șansa de a vedea lucrurile prin ochii mai multor personaje. Asta s-a întâmplat și in timpul scenei întâlnirii cu cel de-al doilea specimen. De aceea, acțiunea a fost de două ori mai tensionată, mai încărcată de emoție și mai pătrunzătoare.

Un aspect ușor dezamăgitor al primului volum ar fi însuși personajul principal, despre care îmi dau seama că nu am aflat mai nimic. Dacă mi-ar cere cineva să îi fac o caracterizare, nu aș ști ce să scriu în ea. Specimenul 0039 nu a evoluat în niciun fel, nici nu a involuat, ci a stagnat. Cu toate că a fost supus mai multor experiențe conturate chiar foarte mult, acestea nu și-au pus amprenta și asupra caracterului său. De aceea, 0039 nu a fost implicat nici în procesul ”dezumanizării”, nici în cel al progresului interior, ci, așa cum am spus, a stagnat la acest capitol. Îmi doresc cu adevărat ca în volumul al doilea să aflu mai multe lucruri despre protagonist și să fiu martoră la felul în care acțiunea cărții îl afectează și pe el, pentru că el este cel care mă conduce printre paginile cărții. Nu aș vrea să merg cu un necunoscut, nu-i așa? Tot din această cauză cred că s-a produs și alternanța mult prea grăbită a iubirii, în care protagonistul ajunge să se îndrăgostească pentru a doua oară, într-un timp destul de scurt, având în vedere faptul că prima oară s-a sfârșit chiar tragic.

Nici despre celelalte personaje nu am aflat foarte multe, însă mă bucur că au fost prin preajmă, la un moment dat și au contribuit la acțiunea cărții. Diversitatea e întotdeauna importantă.
Insula nu a fost un loc chiar atât de greu de îndurat, însă evenimentele ulterioare petrecute în casa unuia dintre puținii oameni rămași în viață deja încep să pregătească cititorul pentru ce e mai rău: adevărul dureros din spatele tuturor întâmplărilor, cea de-a doua etapă a Specimenelor, în care 0039 trebuie să se descurce singur, de data aceasta și (părăsind sfera trăirilor lui 0039), trăirile coordonatorilor.

Finalul volumului s-a prezentat precum prologul – confuz, bine structurat, lăsând în urma lui o multitudine de întrebări care încă își așteaptă răspunsul. Nu am fost dezamăgită. Nu am fost nici foarte încântată, de multe ori, însă nici nu regret timpul petrecut lecturării.

”Specimenul” m-a aruncat într-o realitate dură, înspăimântătoare și aproape lipsită complet de umanitate. În ciuda vârstei destul de fragede a autorului, talentul nu poate scăpa neobservat din stilul lui de scris. La fel pot spune și despre originalitate. Seria are potențial - tema ei funcționează precum o momeală pentru pești, unde peștii suntem noi, cititorii.

Felicităi, Andrei, atât pentru munca depusă, cât și pentru rezultatul ei deosebit!

Reacții: