Cine spune că, dacă te afli într-o carte, dacă ești invenția unui autor
nebun (să zicem), nu ai voie să iei și tu o carte și să te răsfeți cu ea prin
mijlocul vreunui capitol? Așa cum noi urmărim viețile unor persoanje reale în
lumea lor, la fel de bine pot face și ele asta. Nu vorbesc aici de povestirea
în ramă. Nici pe departe. Tot ceea ce vreau să spun e că ”fiecare personaj își
dorește ceva, chiar dacă e vorba doar de un pahar cu apă”. Și atunci, e imposibil
să nu se găsească cel puțin unul care să-și dorească o noapte petrecută în compania unei cărți în locul unei petreceri într-un bar îngust și plin de fum.
E interesant, știi de ce? Dacă ele fac toate lucrurile pe care le facem și
noi, evident, sunt mai aproape de noi ca homo sapiens. Dar dacă fac toate astea
și mai și citesc pe deasupra, e clar că le putem străbate personalitățile mult
mai ușor și mai rapid. Suntem ceea ce citim.
Așadar, iată o listă cu ceea ce ne recomandă să citim personajele din
lecturile noastre:
#1 “The Yellow Book”
Dacă ați citit ”Portretul lui Dorian Gray” al lui Oscar Wilde, cu siguranță
vă amintiți de ”The Yellow Book”. Cartea nu a existat decât în viața lui
Dorian, ci și în realitatea de zi cu zi. Publicată în decursul anilor 1894-1897
de către Elkin Mathews și John Lane, a fost un jurnal literar al
Marii Britanii, care apărea periodic. Conținutul ei (poezii, povești,
povestiri, eseuri, ilustrații) a fost asociat cu estetismul și decadența, de
aici și legătura cu romanul lui Wilde.
Lordul Henry îi trimite lui Dorian un exemplar al jurnalului știind că are
să-l înveselească, într-o oarecare măsură, după ce prima lui iubire recurge la
suicid. ”După câteva minute era absorbit. Era cea mai ciudată carte pe care o
citise vreodată. Îi părea că în veșmântul splendid, până la sunetul delicat al
flautelor, păcatele lumii treceau pe lângă el într-un spectacol prostesc.
Lucruri pe care prea puțin le visase deveneau deodată adevărate pentru el.
Lucuri pe care nu le visase niciodată i se descopereau pe rând.”
”The Yellow Book” e înțeleasă de criticii literari ca fiind o operă a
decadenței pariziene, care a influențat puternic estetismul britanic. În
același timp, în Franța, cărțile de acest gen erau împachetate în hârtie
galbenă, pentru a avertiza publicul în legătură cu lascivitatea conținutului.
#2 ”Pe Drum”, Jack Kerouac
Deși apărută recent la noi în țară, ”Jurnalul unui adolescent timid” de
Stephen Chbosky a umplut librăriile încă din prima zi. Cu toate că, de obicei,
cartea se presupune a fi mai bună decât filmul, de data aceasta cred că și
cartea, și filmul sunt la fel de bune (cu toate că, bineînțeles, în film nu au
fost surprinse toate scenele din carte). În același timp, protagonistul, în
ciuda depresiei pe care o poartă cu el oriunde ar merge, reușește să evadeze
din realitate prin cărți. Și, printre cărțile pe care el le descoperă treptat,
ni le descoperă și nouă.
”Pe Drum” este una dintre lecturile lui Charlie, recomandată de profesorul
de engleză de la liceu. Eu sunt extrem de încântată că am aflat de titlul
acesta, pentru că sunt o mare fană a Generației Beat. Cartea e considerată o
Biblie a generației, pe care trebuie neapărat să o am în bibliotecă. ”Romanul
este, în același timp, o descriere a Americii anilor ’50 și a beatnicilor, a
tinerilor obsedați de exprimarea libertății individuale, aflați într-o căutare
frenetică a adevărurilor supreme, indiferent de mijloacele folosite, de la calătorii
inițiatice la sex si droguri. ”Pe drum” are multe accente
autobiografice, personajul principal, Dean Moriarty, fiind un alter ego al lui Neal
Cassady, figura emblematică a generatiei Beat.”
#3 ”The Rising Tide of Color: The Threat Against White World-Supremacy”
Despre cartea aceasta aflăm de la Tom Buchanan, din romanul lui Fitzgerald,
”Marele Gatsby”. După ce o citește, Tom afirmă într-o conversație la care este
prezent protagonistul că ”civilizația se duce de râpă”. Subiectul abordat
sugerează ideea unui colaps al populației albe și al colonialismului, deoarece numărul
popoarelor de culoare creștea din ce în ce mai mult. Mai mult, ideea tinde
către o formă de rasism științific, prin care autorul susține separarea raselor
primare ale lumii.
Am citit ”Pădurea Norvegiană” acum un an și jumătate și încă mi-e greu să
uit povestea tristă a lui Watanabe. ”Marele Gatsby” îl ajută pe protagonist să
formeze o prietenie frumoasă cu seniorul său, Nagasawa, pornind de la o
discutie literară în jurul subiectului romanului. Mă bucur că am citit și eu ”Marele Gatsby” și că am putut lua parte, în
mod indirect, la conversația celor doi.
#5 ”Comentariile lui Caesar”
Chiar acum mă ocup de traducerea unor părți ale operei pentru ora de latină
și mă bucur că le pot menționa și aici. În ”Contele de Monte Cristo”, de
Alexadre Dumas, Luigi Vampa este cel care ne recomandă, în mod indirect,
”Comentariile lui Caesar”. Contele, alături de Franz d'Epinay, venind să-l
elibereze pe Albert de Morcerf, îl găsesc pe bandit citind.
Opera prezintă cu obiectivitate cei nouă ani pe care Caesar îi petrece în război,
cu toate că el însuși a scris-o și ar fi putut la fel de bine să fie
subiectivă. Mă duce cu gândul la cartea lui Hitler, pe care însă nu am citit-o,
din păcate, dar despre care am auzit inclusiv în ”Hoțul de cărți”.
Cred că, pe lângă faptul că ne bucurăm de firul narativ și de personaje,
tuturor ne place să învățăm câte ceva din cărțile pe care le citim. Da, aflăm
lucruri din viața de zi cu zi pe care nu le știam înainte, descoperim citate
noi, profunde, descoperim chiar și muzica pe care o ascultă unele personaje
etc., etc. Cu toate astea, cred că cel mai palpitant e atunci când găsești o
carte într-o altă carte.
Voi ce cărți ați găsit prin lecturile personajelor voastre preferate?
